Cuba, o „ţară eşuată”, solicită ajutor, afirmă Trump. El anunţă că va purta discuţii cu Havana

Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, discuţii cu Cuba, pe care a calificat-o drept „o ţară eşuată”, după ce a intensificat sancţiunile împotriva insulei şi a ameninţat că va „prelua controlul” asupra acesteia prin mijloace militare, relatează AFP şi Reuters.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Grupurile parlamentare ale PNL și USR și-au stabilit prioritățile: Protejarea fondurilor europene

Într-un comunicat comun al grupurilor parlamentare ale celor două parte se arată că prima prioritate comună este protejarea fondurilor europene. „România are mai multe legi...

ULTIMA ORĂ