Ilie Bolojan a semnat contractul pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj. Investiția ajunge la câteva miliarde de lei

Ilie Bolojan a anunțat semnarea contractului pentru construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj. Premierul interimar a precizat că investiția a depășit valoarea de 3,3 miliarde de lei, iar banii provin din fonduri europene prin Programul Sănătate.

Sursa foto: Facebook

„Astăzi s-a semnat, după mulți ani de întârzieri, contractul pentru execuția lucrărilor la Spitalul Regional de Urgență Cluj, un proiect major de infrastructură medicală pentru regiunea de Nord-Vest și pentru România,” a transmis acesta pe Facebook.

Infrastructură completă

Premierul interimar a precizat că unitatea reprezintă o investiție majoră de infrastructură medicală pentru regiunea Nord-Vest și pentru întreaga țară.
„Ca locuitor al regiunii de Nord-Vest, mă bucur că medicii clujeni care și-au dovedit profesionalismul de-a lungul anilor vor avea, în sfârșit, infrastructura și echipamentele medicale pentru tratarea pacienților pe măsura competenței acestora. Noul spital va asigura condiții de tratament la cele mai înalte standarde în beneficiul pacienților din regiune.”

Dotări la standarde înalte

Bolojan a oferit detalii și despre dotările viitoarei clădiri.
„Spitalul Regional de Urgență Cluj va fi o unitate medicală modernă, cu 849 de paturi, un bloc operator complex, ambulatoriu integrat și centre multidisciplinare care vor permite tratarea eficientă a pacienților. Va include 106 paturi ATI (pentru adulți, copii, neonatologie și pacienți cu arsuri grave), 71 de cabinete ambulatorii, 11 clinici și 22 de săli de operație, organizate astfel încât pacienții să beneficieze de îngrijire rapidă și coordonată între specialități.”

Proiect de miliarde de lei

Acesta a explicat că finanțarea totală a proiectului a depășit 3,3 miliarde de lei și a fost asigurat din fonduri europene prin Programul Sănătate.
„Valoarea totală a proiectului este de peste 3,3 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene prin Programul Sănătate. Lucrările au un termen de execuție de 40 de luni, iar proiectul trebuie finalizat până în decembrie 2029.”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Marea Britanie pe urma României: dobânzile cresc și lira scade pe fondul crizei politice

Randamentul obligațiunilor guvernamentale britanice pe 30 de ani a atins temporar 5,81%, cel mai ridicat nivel din 1998, înainte de a se retrage ușor....

Arabia Saudită a atacat, în secret, Iranul, pe fondul escaladării conflictului din Golf. EAU au avut misiuni similare, relata WSJ luni

Arabia Saudită a lansat numeroase atacuri asupra Iranului, care nu au fost făcute publice, ca represalii pentru loviturile iraniene efectuate în regat în timpul...

Cine va fi viitorul premier al României? Piețele de predicții pariază pe un tehnocrat, deși Grindeanu conduce la nume

Pe piața „Viitorul premier al Romania?”, Sorin Grindeanu este cotat cu aproximativ 24%, fiind urmat de Cătălin Predoiu, cu 16%. Piața are 24 de...

ULTIMA ORĂ