Irineu Darău: Fricțiunea și lentoarea administrativă sunt probabil cea mai scumpă taxă invizibilă din economie

Irineu Darău a discutat marți, la ANIS Summit 2026, despre una dintre întrebările esențiale pentru dezvoltarea ecosistemului de IT&C din România: cât de mult ajută și cât de mult încurcă încă statul dezvoltarea și scalarea inovației.

„Problema nu este dacă reglementăm mult sau puțin. Problema este dacă regulile sunt suficient de clare, simple și funcționale încât să permită economiei să se miște mai repede, cu mai multă încredere și cu mai puțină fricțiune inutilă”, susține ministrul într-o postare pe Facebook.

El spune că pentru antreprenori cea mai mare problemă nu este lipsa ideilor, ci cantitatea enormă de energie consumată încercând să navigheze sisteme birocratice și procese excesiv de complexe.

„Pentru o companie mare, compliance înseamnă un departament. Pentru un startup, poate deveni întreaga organizație. Iar atunci când fondatorii petrec mai mult timp în proceduri decât dezvoltând produse, construind echipe sau găsind clienți, ecosistemul începe să penalizeze exact tipul de inițiativă pe care spune că îl încurajează”, a adăugat Darău.

El mai spune că, pentru a construi competitivitate pe termen lung, este nevoie de conexiuni între startup-uri, universități, investitori, companii și administrație, „nu doar avantaje temporare pentru câțiva actori individuali”.

Ministrul Economiei susține că, în următorii ani, capacitatea administrativă va deveni tot mai mult un avantaj competitiv economic, unde nu doar infrastructura, accesul la capital sau fiscalitatea vor face diferența între economii, ci viteza, coerența și predictibilitatea instituțiilor publice.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Scutul „Domul de Aur” al lui Trump va costa 1,2 trilioane de dolari depăşind cu mult estimarea Pentagonului de 185 de miliarde de dolari, a calculat autoritatea de supraveghere...

Biroul bugetar al Congresului (CBO), o instituţie apolitică, a estimat marţi că scutul antirachetă „Golden Dome” (Domul de Aur) al preşedintelui american Donald Trump...

Grecia acuză Ucraina după descoperirea unei drone navale ucrainene încărcate cu explozibili pe o insulă turistică

Tensiunile dintre Atena și Kiev se amplifică după ce autoritățile elene au descoperit o dronă navală ucraineană de tip Magura, încărcată cu explozibili, ascunsă...

Numită director sportiv de Hamburger SV, Kathleen Krüger este prima femeie care ocupă această funcţie în Bundesliga

După ce a lucrat timp de şaptesprezece ani la Bayern München, Kathleen Krüger a fost numită, marţi, director sportiv de Hamburger SV. Este prima...

ULTIMA ORĂ