Pasajul Basarab mai înghite 21 de milioane de euro, deși nu a fost recepționat nici după 15 ani

Primăria Municipiului București pregătește aprobarea unor noi indicatori tehnico-economici pentru Pasajul Basarab, una dintre cele mai importante lucrări de infrastructură din Capitală, utilizată din 2011, dar nerecepționată nici până în prezent. În acest context, administrația locală propune o suplimentare de peste 21 de milioane de euro, sumă destinată exclusiv lucrărilor de reparații necesare finalizării recepției oficiale a obiectivului, informează Buletin de București.

Costul total al investiției ajunge astfel la aproape 250 de milioane de euro, după 15 ani de utilizare în lipsa unei recepții finale. Noile lucrări urmează să fie supuse votului în Consiliul General al Municipiului București în ședința de miercuri, 13 mai, și vizează intervenții considerate urgente pentru semnarea documentelor finale cu antreprenorul.

Construcția Pasajului Basarab a fost atribuită în iulie 2006 asocierii Astaldi și FCC Construccion, însă procesul de recepție a fost blocat ani la rând. Deși obiectivul este folosit de bucureșteni de peste un deceniu și jumătate, primele demersuri oficiale de recepție au fost inițiate abia în 2015, când o comisie de specialitate a întocmit un proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, care includea o serie de remedieri obligatorii.

Pasajul Basarab a rămas într-un blocaj administrativ

Aceste remedieri nu au fost realizate în termen de constructor, iar procedura a fost reluată între 2017 și 2019, finalizându-se cu respingerea recepției. În lipsa unui act final, Pasajul Basarab a rămas într-un blocaj administrativ, iar autoritățile nu au putut aloca fonduri de întreținere, ceea ce a accelerat degradarea în anumite zone ale structurii.

Situația a fost deblocată abia la 16 iulie 2025, când Primăria Municipiului București a semnat o tranzacție extrajudiciară cu asocierea Webuild (fosta Astaldi) și FCC Construccion. Potrivit înțelegerii, toate lucrările de reparații trebuie finalizate până la 31 decembrie 2026, iar constructorul a preluat responsabilitatea întocmirii documentației tehnice din fonduri proprii.

În paralel, lucrările sunt împărțite între părți: Webuild va acoperi defectele provenite din execuția inițială, în timp ce Primăria Capitalei va finanța intervențiile necesare din cauza uzurii și a lipsei de mentenanță, din bugetul local.

Expertiza tehnică actualizată arată că Pasajul Basarab se încadrează în clasa tehnică III, corespunzătoare unei „stări tehnice satisfăcătoare”, însă sunt semnalate numeroase probleme. Printre acestea se numără degradări ale elementelor constructive pe suprafețe extinse, afectarea secțiunilor structurale, precum și zone cu beton degradat la nivelul pilelor, unde au fost identificate armături corodate și exfolieri.

De asemenea, infiltrațiile prin rosturi au contribuit în timp la degradarea structurii de rezistență. În acest context, este propusă suplimentarea bugetului cu peste 21 de milioane de euro, bani destinați exclusiv reparațiilor urgente necesare pentru finalizarea recepției oficiale a pasajului.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

EXCLUSIV SURPRIZĂ la noua centrală pe gaze de la Mintia, cea mai mare din UE: Investitorul a cerut prelungirea termenului de finalizare până la 31 decembrie 2027

Mass Global Energy Rom, compania controlată de omul de afaceri iordanian Ahmad Ismail Saleh care construiește noua centrală de producție de energie pe gaze...

Bulgaria ne-a depășit la baterii și ne vinde curent scump seara. "România continuă să gândească energia în logica veche, construind tot mai multe capacități de producție!"

Bulgaria a ajuns unul dintre cei mai puternici jucători în meciul curentului din Europa de Sud-Est, datorită capacității operaționale de stocare în baterii. A...

EXCLUSIV Investiție în România – Gigantul britanic M Core se extinde pe piața logistică printr-o nouă tranzacție, lângă Ploiești

Grupul britanic M Core, cel mai activ investitor imobiliar în parcuri de retail din România, a intrat într-o nouă tranzacție, care vizează achiziția unui...

ULTIMA ORĂ