Ungaria nu a semnat Declarația Comună a Summitului B9 și al Aliaților Nordici de la București

Poziția Ungariei a fost prezentată la finalul Declarației Comune a Summitului B9 și al Aliaților Nordici de la București.

„Ungaria dorește să își exprime o abținere constructivă. În acest sens, Ungaria nu este în măsură să susțină actuala formulare a declarației ca limbaj convenit. Orice decizie privind utilizarea acestui limbaj convenit în viitor va fi luată de viitorul Guvern al Ungariei”, scrie în document.

Liderii formatului București 9 și ai Aliaților Nordici, s-au întâlnit miercuri la București, alături de Secretarul General al NATO, președintele Ucrainei și reprezentantul SUA.

„Reuniunea de astăzi reflectă angajamentul nostru comun de a consolida cooperarea în domeniul securității și apărării pe întregul Flanc Estic al NATO, recunoscând linia strategică continuă de la Marea Neagră la Marea Baltică și până în regiunile nordice și arctice, precum și hotărârea noastră de a construi NATO 3.0 prin promovarea unei Europe mai puternice într-un NATO mai puternic. Legătura transatlantică rămâne coloana vertebrală a securității noastre colective”, au stabilit participanții.

În cadrul întâlnirii s-a vorbit despre alocarea de 5% din PIB, despre amenințarea reprezentată de Rusia, despre susținerea Ucrainei și despre războiul din Orientul Mijlociu.

„Aliații B9 și Nordici susțin o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu dreptul internațional și în baza unor garanții de securitate solide și credibile. Salutăm eforturile de pace continue ale Statelor Unite, susținute de Aliați și parteneri, și felicităm Ucraina pentru angajamentul său constructiv. Presiunea asupra Rusiei de a pune capăt războiului său ilegal de agresiune și de a se angaja în mod semnificativ în negocierile de pace trebuie sporită. Rămânem îngrijorați de situația din Orientul Mijlociu și ne exprimăm sprijinul deplin pentru eforturile aliaților de a proteja libertatea de navigație în Strâmtoarea Ormuz”, au precizat semnatarii declarației.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Momentul în care copilul dispărut în Sibiu a fost găsit: „L-am văzut într-un luminiș, iar el ne-a făcut cu mâna”

Mihail Soare, unul dintre salvatorii implicați în operațiunea de căutare a copilului dispărut în județul Sibiu, a povestit momentul în care băiatul a fost...

Macron, acuzat că a flirtat cu o actriță. Astfel s-ar explica incidentul din avion cu soția lui

Emmanuel Macron este acuzat de un jurnalist că a flirtat cu o actriță. Potrivit Clash Report, dezvăluirea a fost făcută într-o carte scrisă de...

Cine este liberalul care a sunat-o pe Lia Olguța Vasilescu: „Era interesată de atmosfera din PNL”

Numele liberalului care a sunat-o pe Lia Olguța Vasilescu, potrivit fotografiilor publicate de edilul Craiovei, a fost dezvăluit de către Sorin Grindeanu într-o conferință...

ULTIMA ORĂ