Fondurile europene sprijină dezvoltarea zonelor defavorizate

Înregistrarea proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară implică, de regulă, costuri semnificative pentru măsurători și realizarea documentațiilor cadastrale. Aceste cheltuieli au condus, în special în mediul rural, la un nivel scăzut de înregistrare a imobilelor la inițiativa proprietarilor.

Pentru a elimina aceste bariere și a facilita accesul tuturor cetățenilor la servicii cadastrale, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) implementează Programul Național de Cadastru și Carte Funciară (PNCCF). Acesta asigură înscrierea gratuită a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară.

Un pas important în această direcție este realizarea înregistrării sistematice în 660 de comune, prin utilizarea fondurilor europene. În prezent, se desfășoară Faza a II-a a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027.

Obiectivul proiectului este ambițios: înregistrarea gratuită a peste 5,7 milioane de hectare. Valoarea totală a finanțării se ridică la 757.573.628,11 lei, din care 567.796.123,70 lei provin din fonduri europene nerambursabile, iar 189.777.504,41 lei reprezintă contribuția națională din bugetul de stat.

Implementarea acestui proiect în cele 660 de comune va contribui semnificativ la dezvoltarea locală. Selectarea localităților a avut în vedere criterii clare, precum:

  • existența unor vulnerabilități sociale legate de accesul informal la proprietate;
  • includerea în proiecte de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României;
  • participarea la alte programe de dezvoltare a infrastructurii.

Prin acest mecanism, Uniunea Europeană susține construirea unui sistem cadastral modern și eficient, esențial pentru o administrație performantă și o economie sănătoasă.

De ce este important acest program?

Uniunea Europeană finanțează astfel de inițiative deoarece:

  • un sistem cadastral complet și actualizat reprezintă baza dezvoltării infrastructurii și a investițiilor;
  • înregistrarea proprietăților facilitează tranzacțiile imobiliare și accesul la credite și finanțări;
  • datele cadastrale corecte sprijină dezvoltarea rurală și utilizarea eficientă a fondurilor europene;
  • proiectul contribuie la digitalizarea serviciilor publice și la creșterea transparenței administrative.

Prin urmare, înregistrarea sistematică este gratuită pentru cetățeni, costurile fiind acoperite din fonduri europene și din veniturile proprii ale ANCPI. Este o investiție în viitorul comunităților și al economiei, cu beneficii pe termen lung.

Află mai multe pe: www.ancpi.ro/pnncf/

FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!

PENTRU PROPRIETATEA TA.

Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Grupare internațională care vindea „suplimente minune”, destructurată. „Unele victime renunțau la tratamentul dat de medici” / Percheziții în România și mai multe state

Poliţiştii şi procurorii DIICOT anunță că au destructurat o grupare formată din români, moldoveni, ucraineni, ruși, bulgari şi polonezi, într-un dosar de înșelăciune cu suplimente...

Guvernul vrea să oblige RA-APPS să spună cine stă în vilele de protocol și cât plătește: „Statul nu este moșia nimănui”

Guvernul vrea să oblige RA-APPS să publice lista completă a imobilelor sale, a celor care le folosesc și cât plătesc pentru asta, afirmă un...

Sorin Grindeanu i-a scris ministrului Dragoş Pîslaru: „Vă rog să-mi transmiteți cât mai urgent lista cu proiectele legislative PNRR”

Liderul social democraţilor, Sorin Grindeanu, i-a trimis o scrisoare ministrului Investiţiilor şi Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru. Grindeanu îi cere lui Pîslaru „lista cu proiectele legislative...

ULTIMA ORĂ