DNA a reținut doi inspectori de la Biroul Vamal de Frontieră Constanța pentru luare de mită. Ce șpăgi ar fi luat cei doi

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 13 mai 2026, a doi inspector de la Biroul Vamal Constanța.  

DNA anunță că i-a reținut pe următorii inculpați:

SULIMAN DINER, inspector vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (5 acte materiale) și

VÎLSAN BOGDAN, inspector vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată (2 acte materiale).

La data de 14 mai 2026, cei doi inculpați vor fi prezentați Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.  Totodată, procurorii anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, față de inculpatul G.G., reprezentant al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, se arată în comunicatul DNA.

Potrivit sursei citate, în ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada noiembrie – decembrie 2025, la intervale diferite de timp, inculpatul Suliman Diner în calitate de inspector vamal din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța ar fi primit, în mod direct, sume de bani pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.

„Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare”

„Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare care solicitau efectuarea unor operațiuni de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.  Din totalul acestor sume, inculpatul Suliman Diner a remis, la rândul său, suma de 17.900 de dolari americani și 29.800 de lei unui colaborator cu identitate atribuită din cauză, care își desfășoară activitatea în domeniul portuar. Ulterior, sumele de bani menționate anterior au fost predate organelor de cercetare penală de către colaborator”, se arată în comunicatul DNA.

Sursa citată mai precizează că șa data de 09 aprilie 2026, inculpatul Suliman Diner ar fi primit de la inculpatul G.G. suma de 6.500 de lei, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, referitoare la operațiuni de vămuire solicitate în luna martie 2026 de societatea al cărei reprezentant este inculpatul G.G.
Suma de bani ar fi fost remisă de inculpatul G.G. prin plasarea acesteia în autoturismul personal al inculpatului Suliman Diner.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie – aprilie 2026, inculpatul Suliman Diner ar fi primit, în mod direct, sume de bani necuantificate, pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu.

Șpagă 200 de dolari pentru un container

„Sumele de bani ar fi fost primite de la reprezentanți ai unor persoane juridice importatoare care solicitau efectuarea unor operațiuni de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța, iar la data de 26 aprilie 2026, din sumele astfel primite, inculpatul Suliman Diner ar fi remis suma de 10.000 de lei inspectorului vamal Vîlsan Bogdan, pentru acesta, precum și pentru ca o parte din sumă să fie distribuită și altor persoane din cadrul Biroului Vamal.

Totodată, în cursul lunii februarie 2026, inculpatul Vîlsan Bogdan ar fi pretins, în mod direct, de la reprezentantul unor persoane juridice, sume de bani în cuantum de 200 de dolari americani/container, pentru sine și pentru alte persoane, în legătură cu îndeplinirea formalităților vamale ce intrau în atribuțiile sale de serviciu, respectiv pentru efectuarea cu celeritate a operațiunilor de vămuire la nivelul Biroului Vamal de Frontieră Constanța.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor din data de 13 mai 2026, la domiciliul inculpatului Suliman Diner au fost identificate sumele de 73.626 de dolari americani și 147.780 de lei, acestea fiind ridicate în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurător”, mai transmit procurorii DNA.

Percheziții la Autoritatea Vamală Română și în Constanța

Sunt percheziții în Portul Constanța, miercuri dimineața, de această dată fiind vizată și Autoritatea Vamală Română, conform Mediafax.

Perchezițiile din Portul Constanța vin  la mai bine de un an de la descinderile în forță în urma cărora au fost reținuți mai mulți directori ai Portului, pentru luare de mită. Sumele de bani ce ar fi fost primite cu titlul de mită de către funcționarii publici erau de aproximativ 350.000 de euro.

 

 

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ungaria l-a convocat pe ambasadorul Rusiei la Budapesta din cauza unui atac de la granița cu Ucraina, unde trăiește o comunitate maghiară numeroasă

Ministerul Afacerilor Externe al Ungariei l-a convocat joi pe ambasadorul rus la Budapesta, Evgheni Stanislavov, după un atac masiv cu drone în apropierea frontierei...

Cuba, pregătită să accepte ajutor umanitar în valoare de 100 de milioane de dolari din partea Statelor Unite

Anunțul a fost făcut de ministrul cubanez de Externe, Bruno Rodríguez Parrilla.  „Suntem pregătiți să ascultăm caracteristicile propunerii și modul în care aceasta va fi...

Marco Rubio avertizează: „Ambițiile expansioniste ale Chinei nu sunt limitate la Taiwan”

Marco Rubio, secretarul de Stat al SUA, a făcut o atenționare publică despre ambițiile regimului comunist de la Beijing. În interviul acordat postului de...

ULTIMA ORĂ