Finlanda anunță că amenințarea cu dronele de la Helsinki a luat sfârșit și redeschide aeroportul

Forțele de apărare ale țării au mobilizat anterior avioane de vânătoare și alte servicii de urgență ca răspuns la o presupusă activitate a unor drone deasupra capitalei Helsinki, a relatat postul public de televiziune Yle.

După 3 ore situația a revenit la normal.

„Pericolul a trecut. Oamenii pot merge la serviciu și la școală în siguranță”, a declarat ministrul de Interne, Mari Rantanen, într-o postare pe X.

Traficul pe aeroportul din Helsinki a fost reluat, de asemenea, după o întrerupere de trei ore, potrivit unui comunicat publicat pe site și citat de Reuters.

„Autoritățile iau măsuri. Forțele de Apărare și-au consolidat propriile capacități de supraveghere și intervenție. Îi îndemn pe toți să urmărească comunicatele autorităților”, a declarat prim-ministrul Petteri Orpo într-un comunicat publicat pe X.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Casalux.ro – FOTO Cum să transformi baia în spațiu de wellness personal

Baia devine spațiu de wellness personal, orientat spre experiențe multisenzoriale. Materialele prețioase, lumina integrată, tehnologia discretă și designul cu influență organică – expuse la...

Pasagerii australieni de pe vasul de croazieră afectat de hantavirus, aduși acasă și plasați în carantină

Cetăţenii australieni care s-au aflat la bordul unei croaziere de lux sub pavilion olandez afectată de un focar mortal de hantavirus au revenit vineri...

Trump susține de la Beijing că vrea să dețină controlul asupra uraniului Iranului: „M-aș simți mai bine dacă l-aș avea”

Președintele Donald Trump a declarat că ar prefera ca Statele Unite să recupereze uraniul îmbogățit al Iranului, afirmând că acest lucru l-ar face să...

ULTIMA ORĂ