Femeia din Sibiu acuzată că și-ar fi ucis mama pentru a intra în posesia averii sale și-a pus capăt zilelor în arest

Femeia arestată pentru uciderea propriei mame a fost găsită fără suflare în arestul poliției din Alba Iulia. Potrivit unor surse judiciare, aceasta a fost găsită în această dimnineață cu venele de la ambele mâini tăiate. În celula sa nu au fost găsite obiecte tăietoare.

Femeia acuzată că și-ar fi ucis mama pentru avere s-a sinucis

Femeia în vârstă de 38 de ani a fost descoperită fără viață în această dimineață. Potrivit unor surse jurdiciare, ultimul control în camera sa fusese făcut aseară, în jurul orei 00:00. Momentan se fac cercetări pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a petrecut incidentul.

Femeia era cercetată într-un dosar de omor calificat, suspectată că și-ar fi ucis mama. Procurorii susțin că un patrimoniu estimat la aproape două milioane de euro ar fi stat la baza conflictului dintre cele două.

Femeia și-ar fi sedat mama cu ceai și ar fi ucis-o pentru că îi cerea mai multă responsabilitate

Surse din anchetă indică faptul că relația dintre mamă și fiică era una dificilă de mai multă vreme. Femeia, cunoscută pentru disciplina și rigoarea profesională, îi cerea fiicei implicare și responsabilitate, în timp ce aceasta își dorea un stil de viață lipsit de constrângeri. Diferențele de viziune ar fi generat tensiuni constante, spun anchetatorii.

Pentru a-și duce planul la capăt, tânăra ar fi apelat la ajutorul unei prietene apropiate, asistentă medicală. Procurorii afirmă că, cu aproximativ o lună și jumătate înainte de deces, aceasta i-ar fi solicitat asistentei să îi procure o cantitate semnificativă de substanțe cu efect sedativ. Investigațiile, desfășurate pe parcursul a 18 luni, au scos la iveală pași calculați și decizii luate cu mult înainte de momentul-cheie.

Femeia cercetată în acest dosar nu ar fi bănuit că este vizată direct de anchetă. Ea a fost reținută în momentul în care ieșea dintr-un cinematograf, alături de copii. Venise recent din Dubai, unde se stabilise temporar, și se afla în țară pentru a finaliza vânzarea ultimei proprietăți rămase din moștenire.

La rândul ei, prietena acuzată că ar fi sprijinit-o a fost ridicată de polițiști din fața spitalului din Cisnădie, unde lucra ca asistentă medicală. Conducerea unității sanitare a declanșat o anchetă internă, iar Direcția de Sănătate Publică Sibiu a început verificări privind modul de gestionare a substanțelor cu regim special.

Victima administra o firmă de contabilitate cu aproximativ 15 angajați și investise masiv în imobiliare: case, apartamente și terenuri.

Analizele toxicologice au indicat prezența unor substanțe sedative în organismul victimei, iar probele tehnice strânse ulterior au dus la consolidarea dosarului.


AUTORUL RECOMANDĂ

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Galaţi – Poliţist găsit împuşcat în cap, pe bancheta din spate a maşinii de serviciu, în zona localităţii Gârboavele

Un ofiţer în cadrul Serviciului Investigaţii Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, IPJ Galaţi a fost găsit vineri dimineaţă, împuşcat în cap, pe bancheta...

Un bărbat din Arad şi-a ars iubita pe picioare cu fierul de călcat. S-ar fi drogat şi ar fi bătut-o cu bastonul telescopic

Un agent de pază din Arad a fost arestat preventiv şi trimis în judecată după ce şi-ar fi ars iubita cu un fier de...

Reacția lui Nicușor Dan în scandalul mailurilor trimise de Oana Gheorghiu: „Să ne uităm la marea corupție, uriașa evaziune fiscală”

Președintele Nicușor Dan a fost întrebat vineri, 15 mai, în cadrul unor declarații de presă susținute la expoziția internațională „Black Sea Defence, Aerospace and...

ULTIMA ORĂ