Nicușor Dan, despre programul SAFE: „Există un back-up în Parlament”

Președintele României, Nicușor Dan, a fost întrebat, vineri, dacă există riscul ca programul SAFE să fie blocat, în condițiile în care ordonanță de urgență dată de guvernul Ilie Bolojan, care ar trebui să faciliteze semnarea contractelor, a fost atacată la Curtea Constituțională.

„Nu există riscul acesta”, a declarat Nicușor, adăugând că, pe măsură ce se apropie data de 31 mai, termenul limită, „există un back-up în Parlament”.

De asemenea, președintele a menționat că există posibilitatea de a interveni legislativ în Parlament, în timp optim, astfel încât termenul 31 mai să nu fie afectat.

Programul SAFE

România a obținut a doua cea mai mare alocare din Uniunea Europeană din cadrul Programului Security Action For Europe (SAFE), de peste 16,6 miliarde euro, dar pentru a o atrage, trebuie să selecteze companiile cu care să încheie contracte care trebuie să poată fi finalizate la sfârșitul anului 2030.

Potrivit cadrului general stabilit, finanțarea prin credite, cu o dobândă foarte mică, de 3%, va fi folosită pentru înzestrarea modernă a Armatei Române şi a infrastructurii asociate, respectiv 9,53 miliarde euro, pentru infrastructură duală gestionată de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, respectiv capetele din Autostrada Moldovei Pașcani-Ungheni și Pașcani-Siret,  4,2 miliarde euro și pentru Ministerul Afacerilor Interne și celelalte forțe din sistemul de apărare națională, 2,8 miliarde euro.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Hawaii: Un om de afaceri ucrainean arestat dupa ce a aruncat cu o piatră într-o focă pe cale de disparitie: "Sunt bogat. Nu-mi pasă, dați-mi amendă."

Un om de afaceri de origine ucraineana este în centrul unui scandal major în Hawaii după ce ar fi aruncat cu o piatră într-o focă-călugăr,...

Sfârșitul unității arabe din Golf? EAU au încercat să-și convingă vecinii să lanseze un atac militar coordonat împotriva Iranului

Tensiuni majore au apărut în cadrul Consiliului de Cooperare al Golfului după ce Emiratele Arabe Unite au încercat să convingă Arabia Saudită, Qatar și...

Ilie Bolojan o apără pe Oana Gheorghiu: Nu consider că a făcut ceva ilegal sau imoral

Întrebat despre faptul că Oana Gheorghiu ar fi solicitat oficial către ADR și STS informații privind interesul pentru eventuale servicii oferite de un grup...

ULTIMA ORĂ