Restaurantul Panoramic de pe Tâmpa, amendat pentru lipsa autorizației de mediu. Conflictul dintre George Copos și autoritățile se adâncește

Garda de Mediu Brașov a sancționat restaurantul Panoramic, deținut de omul de afaceri George Copos, după ce inspectorii au constatat că localul funcționează fără autorizație de mediu. Situația reaprinde disputa legată de accesul auto de pe Muntele Tâmpa, zona protejată inclusă în rețeaua Natura 2000.

Restauranul lui George Copos, amendat pentru lipsa autorizației de mediu

Restaurantul Panoramis, redeschis recent după ample lucrări de renovare, a fost amendat de Garda de Mediu Brașov pentru lipsa autorizației necesare pentru funcționare. Potrivit comisarului-șef al Gărzii de Mediu Brașov, Mircea Paraschiv, controlul a fost efectuat în urma mai multor sesizări primite de instituție.

„După ce am primit mai multe sesizări, am demarat săptămâna trecută un control, în urma căruia am constatat că nu există autorizație de mediu pentru funcționarea restaurantului”, a spus Mircea Paraschiv, comisar-șef al Gărzii de Mediu Brașov, pentru HotNews.

Informația privind sancțiunea a fost publicată inițial de organizația Scut pentru spații verzi, care a susținut că amenda aplicată este de 40.000 de lei. Șeful Gărzii de Mediu nu a confirmat însă valoarea sancțiunii.

Conform acesta, societatea avea doar autorizație de construcție de la primărie pentru renovări, fără autorizație de funcționare din partea instituțiilor de mediu.

Autorizația de mediu, depusă după control

Reprezentanții restaurantului au depus documentația pentru obținerea autorizației de mediu în cursul acestei săptămâni.

Firma a depus solicitarea și documentația pentru a primi autorizația de mediu zilele trecute. Urmează ca Direcția Județeană de Mediu și Regia Pădurilor Kronstadt să analizeze aceste documente și să ia o decizie, inclusiv în ceea ce privește utilizarea drumului de acces pe Tâmpa”, a adăugat Paraschiv.

Publicația locală Bună Ziua Brașov a relatat că solicitarea pentru obținerea autorizației a fost depusă miercuri, 13 mai.

Muntele Tâmpa este o arie protejată și o rezervație de interes național, parte din rețeaua Natura 2000. Regulamentul sitului interzice explicit accesul auto, cu excepția situațiilor de urgență.

Garda de Mediu a restricționat anterior circulația pe drumul de acces după apariția unor imagini cu mașini care urcau către restaurant.

Disputa privind accesul auto

Controversa legată de utilizarea drumului de acces către restaurant a generat tensiuni între investitor și autoritățile de mediu.

Săptămâna trecută, George Copos a declarat că va închide atât restaurantul Panoramic, cât și telecabina de pe Tâmpa dacă nu va primi drept de acces auto pentru aprovizionare.

„Nici măcar nu este drum forestier, este drum de șantier. Nu poate fi folosit de două ori pe zi? Chiar vrem să nu mai facem nimic în țara asta?”, a susținut Copos, pentru sursa menționată anterior.

Omul de afaceri a afirmat că investiția în restaurant și telecabină s-a ridicat la peste 21 de milioane de euro și că proiectul ar avea toate aprobările necesare.

Eu pot să spun doar că am investit acolo peste 21 de milioane de euro în cele două obiective: restaurantul Panoramic, care a fost părăsit în ultimii 20 de ani, și în telecabina Tâmpa. Deci am plătit 21 de milioane.

Doi: avem toate autorizațiile care sunt necesare conform legislației pentru a face acea investiție. Inclusiv am avut acordul tuturor instituțiilor din Brașov pentru a repara drumul și a-l folosi în consecință pentru mașinile de salvare, pentru mașinile de pompieri și pentru a face de două ori în 24 de ore aprovizionarea Panoramicului.

Noi putem foarte bine să închidem totul, pentru că încă aducem bani de acasă, și cu asta am terminat”, a precizat Copos.

Reacția Gărzii Forestiere

După declarațiile lui Copos, șeful Gărzii Forestiere, George Gârbacea, a transmis că instituția aplică legea și nu poate face excepții pentru interese private.

Am văzut că domnul Copos este foarte supărat pe Garda Forestieră care a restricționat accesul auto pe Tâmpa și amenință că închide locația. Vreau să spun doar atât: Garda Forestieră aplică legea. Nu lucrează pentru interese private, ci în interesul cetățenilor și pentru protejarea pădurii. Legea nu se negociază în funcție de cine se supără.

Autoritățile: accesul cerut depășea aprovizionarea și evacuarea deșeurilor

Potrivit informațiilor prezentate de Scut pentru spații verzi, autoritățile de mediu au constatat nu doar lipsa autorizației, ci și circulația autovehiculelor în aria protejată fără o convenție aprobată de administratorii sitului Natura 2000 și ai fondului forestier.

Totodată, Direcția Județeană de Mediu Brașov ar fi respins forma inițială a convenției propuse de companie, considerând că solicitarea de acces auto era prea extinsă.

ANMAP – Direcția Județeană de Mediu Brașov ne-a transmis că nu a fost de acord cu conținutul convenției propuse de societate și a revenit cu modificări, susținând un acces limitat, „doar pentru aprovizionare și gestionarea deșeurilor generate din activitate, în intervale orare restrânse, cu reguli clare de monitorizare și control al traficului auto”, a mai precizat organizația de mediu, pe pagina sa de Facebook.


Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Moscova este pregătită de discuții cu Europa, spune ministrul de externe al Rusiei. ”Mingea este în terenul lor”

Moscova este pregătită să discute direct cu Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina, dar nu va iniția dialogul ea însăși, a declarat...

Moscova este pregătită de discuții cu Europa, spune ministrul de externe al Rusiei. ”Mingea este în terenul lor”

Moscova este pregătită să discute direct cu Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina, dar nu va iniția dialogul ea însăși, a declarat...

Dincolo de măști: Suada Agachi descifrează hărțile destinului la podcastul „Altceva cu Adrian Artene”! Cum ne trădează trăsăturile feței

Sâmbătă, 19 mai, de la ora 19:00, comunității ”Altceva” îi este propusă o călătorie interioară profundă pe canalul de YouTube al podcastului realizat de...

ULTIMA ORĂ