Federația Română de Gimnastică o suspendă temporar pe Camelia Voinea în cazul acuzațiilor de abuz

Potrivit unui comunicat oficial, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare în procedura disciplinară aflată în desfășurare și a concluzionat că aspectele sesizate cu privire la Camelia Voinea necesită „o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului”.

„Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituțiilor abilitate și suspendarea procedurii disciplinare până la soluționarea cercetării”, se arată în comunicatul oficial.

În comunicat, FRG subliniază și necesitatea consolidării mecanismelor de protecție a sportivilor și avertizează că performanța sportivă nu poate fi construită „într-un climat bazat pe frică, umilință sau presiune dusă dincolo de limite”.

„Performanța înseamnă disciplină și exigență, dar și respect, responsabilitate și grijă față de oameni”, se mai arată în poziția oficială a federației.

Federația a precizat că respectă principiul prezumției de nevinovăție și susține necesitatea unei analize „echitabile și obiective”.

FRG a subliniat, de asemenea, necesitatea consolidării mecanismelor de prevenție, protecție și intervenție în sport, în acord cu standardele internaționale privind safeguarding-ul sportivilor.

„Considerăm că astfel de situații trebuie abordate cu responsabilitate și echilibru, fără concluzii publice pripite, dar și fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranța și bunăstarea sportivilor”, a transmis federația.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bătrân de 91 de ani, reținut după ce ar fi agresat sexual două fete în Sectorul 6

Prima faptă s-ar fi petrecut într-un autobuz din Sectorul 6. Bătrânul de 91 de ani a atins în zonele intime o fată de 15...

Bătrân de 91 de ani, reținut după ce ar fi agresat sexual două fete în Sectorul 6

Prima faptă s-ar fi petrecut într-un autobuz din Sectorul 6. Bătrânul de 91 de ani a atins în zonele intime o fată de 15...

Ilie Bolojan laudă activitatea ANAF, în ceea ce privește rata de colectare a TVA: Au fost niște îmbunătățiri substanțiale

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că rata de colectare a taxei pe valoare adăugată  (TVA) s-a îmbunătățit în perioada mandatului său la...

ULTIMA ORĂ