Peiu explică unde a greșit Oana Gheorghiu: soluția corectă era alta

Întrebat în emisiunea Off the Record a Sorinei Matei unde a greșit Oana Gheorghiu în dosarul companiilor de stat, Peiu a făcut distincție clară între greșeală și problemă gravă.

„Pe lângă faptul că era ridicol să listezi niște companii care sunt deja listate, propune vânzarea de către stat a unor pachete de acțiuni. Asta o pot numi greșeală”, a spus senatorul AUR.

Soluția corectă, în viziunea sa, era alta. „Acele companii trebuiau să-și majoreze capitalul social și să emită noi acțiuni care să se vândă în piață”, a explicat Peiu.

Referitor la aspectul mai grav, senatorul AUR a mers mai departe.

Gheorghiu propunea vânzarea pachetelor nu pe bursă, ci printr-un mecanism netransparent. Fondurile de investiții urmau să fie selectate de guvern, cu excluderea cetățenilor români.

„Statul nu are dreptul să facă asta. Când vinde ceva, trebuie să o facă transparent”, a conchis Peiu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bătrân de 91 de ani, reținut după ce ar fi agresat sexual două fete în Sectorul 6

Prima faptă s-ar fi petrecut într-un autobuz din Sectorul 6. Bătrânul de 91 de ani a atins în zonele intime o fată de 15...

Bătrân de 91 de ani, reținut după ce ar fi agresat sexual două fete în Sectorul 6

Prima faptă s-ar fi petrecut într-un autobuz din Sectorul 6. Bătrânul de 91 de ani a atins în zonele intime o fată de 15...

Ilie Bolojan laudă activitatea ANAF, în ceea ce privește rata de colectare a TVA: Au fost niște îmbunătățiri substanțiale

Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, vineri, că rata de colectare a taxei pe valoare adăugată  (TVA) s-a îmbunătățit în perioada mandatului său la...

ULTIMA ORĂ