Camelia Voinea a fost suspendată de Federația Română de Gimnstică. Ce acuzații i se aduc

Vineri, Federația Română de Gimnastică a anunțat suspendarea temporară a antrenoarei Cameliei Voinea din toate activitățile desfășurate sub egida federației, după analiza preliminară realizată de Comisia de Disciplină în cazul acuzațiilor de abuz verbal și psihologic.

Camelia Voinea, suspendată de Federația Română de Gimnstică

Conform comunicatului oficial, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare în procedura disciplinară aflată în desfășurare și a concluzionat că aspectele sesizate necesită „o analiză judicioasă și specializată din partea autorităților competente ale statului”.

„Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituțiilor abilitate și suspendarea procedurii disciplinare până la soluționarea cercetării”, se arată în comunicatul oficial.

Federația Română de Gimnastică a subliniat necesitatea întăririi mecanismelor de protecție a sportivilor și a avertizat că performanța nu poate fi obținută într-un mediu dominat de teamă, umilință sau presiuni care depășesc limitele acceptabile.

„Performanța înseamnă disciplină și exigență, dar și respect, responsabilitate și grijă față de oameni”, se mai arată în poziția oficială a federației.

De altfel, FRG a subliniat necesitatea consolidării mecanismelor de prevenție, protecție și intervenție în sport, în acord cu standardele internaționale privind safeguarding-ul sportivilor.

Considerăm că astfel de situații trebuie abordate cu responsabilitate și echilibru, fără concluzii publice pripite, dar și fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranța și bunăstarea sportivilor”, a transmis federația.


RECOMANDAREA AUTORULUI:

Decizie radicală în lotul feminin de GIMNASTICĂ. Mama Sabrinei Voinea a anunțat retragerea definitivă a fiicei sale din acest sport

Federația de Gimnastică cere REEVALUAREA notelor Sabrinei Voinea la sol. Eroare de arbitraj, acuză FRG

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Trump anunţă că a ”discutat mult despre Taiwan” cu Xi, dar nu şi-a luat vreun angajament ”într-un sens sau altul”. ”El nu vrea să asiste la un război de...

Preşedintele american Donald Trump anunţă vineri că a discutat despre problema sensibilă a Taiwanului cu omologul său chinez Xi Jinping, în cursul vizitei sale...

Curtea Supremă a SUA menţine accesul prin poştă la pilula pentru avort. „Decizia câștigă timp, dar nu aduce liniște sufletească”

Curtea Supremă a SUA a menţinut joi, în mod temporar, accesul prin poştă la mifepristonă, pilula pentru avort utilizată pe scară largă, transmite AFP....

Propunere de arestare preventivă pentru celebri procurori Niță și Ștefan de la Constanța

Cei doi procurori cunoscuți din Constanța sunt acuzați, unul de trafic de influență, celălalt de instigare la abuz în serviciu. 

ULTIMA ORĂ