Imagini false pe rețelele sociale cu prăbușirea unui avion în Neamț. Autoritățile dezmint

Vineri, trei cetățeni din comuna Pipirig au sunat la poliție, anunând că se aude un zgomot puternic, asemănător cu o explozie.

Autoritățile au făcut cercetări și au stabilit, că de fapt, în zonă nu s-a întâmplat nimic.

„Autoritățile competente cu rol în gestionarea unei astfel de situații au efectuat cercetări în zonă și nu au constatat faptul că ar fi avut loc o explozie. Imaginile care circulă pe rețelele de socializare sunt false și NU au legătură cu realitatea din județul Neamț”, informează ISU Neamț. 

Potrivit Forțelor Aeriene Române, în această perioadă au loc zboruri de antrenament la înălțimi mici, făcute de aeronave militare. Cei trei cetățeni care au semnalat la 112 presupusul zgomot ca de explozie, a fost, cel mai probabil, de la zborurile de antrenament. 

„Vă rugăm să nu distribuiți informații neverificate și să vă informați doar din surse oficiale”, transmite ISU Neamț. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Turcia pregătește o lege specială care ar putea escalada disputa maritimă cu Grecia. Ce noi puteri urmează să primească Erdogan

Turcia elaborează în prezent un proiect de lege care să îi confere președintelui Recep Erdogan autoritatea personală de a declara o zonă economică exclusivă...

ULTIMA ORĂ