Scene de groază înt-un sat din Timiș: Un bărbat și-a amenințat tatăl și copiii cu un cuțit. Polițiștii au chemat un negociator

Fiul, un bărbat de 31 de ani, fiind foarte nervos, s-a luat la ceartă cu tatăl său, în vârstă de 61 de ani. Bărbatul nervos și-a amenințat tatăl, cât și ceilalți membri ai familiei, adresându-le injurii.

Tatăl a sunat la poliție. Când au ajuns polițiștii, fiul recalcitrant se afla în curtea casei, alături de cei trei copii.

Când polițiștii au încercat să discute cu el pentru a-l calma, bărbatul a scos un cuțit și a început să-și amenințe membrii familiei, dar și pe polițiștii prezenți la fața locului.

„În momentul în care polițiștii au încercat să poarte discuții cu acesta pentru clarificarea situației, bărbatul a refuzat să coopereze, iar la un moment dat ar fi scos un obiect tăietor-înțepător, adresând amenințări și manifestând un comportament agresiv verbal”, potrivit IPJ Timiș.

Oamenii legii s-au văzut nevoiți să cheme un negociator SAS.

Acesta s-a folosit de copii lui, pentru a îngreuna intervenția polițiștilor. Cu toate acestea, bărbatul nu i-a rănit propriu-zis.

Până la urmă, polițiștii au reușit să-l imobilizeze pe bărbat și l-au dus la sediul poliției. Autoritățile îl investighează pe bărbat și pentru infracțiunea de ultraj. Asta pentru că membrii familiei au refuzat să depună plângere, pentru ca aceștia să beneficieze de un ordin de protecție.

Cu toate acestea, atât partenera sa, cât și cei trei copii ai lor au fost scoși din curte de polițiști. Mama și copii urmează să fie plasați într-un centru de protecție al DGASPC Timiș.

Potrivit polițiștilor, pe parcursul intervenției, nici unul dintre membrii familiei nu au fost răniți.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Israelul a încercat să îl elimine pe şeful militar al Hamas, creierul atacului de la 7 octombrie 2023

Israelul a anunţat vineri că a lansat un atac aerian în Gaza pentru a-l elimina pe comandantul forţelor armate ale grupării palestiniene Hamas, Izz...

Liderii Armatei SUA, luați la întrebări de republicani după anularea trimiterii de soldați în Polonia: „Nu suntem mulțumiți”

Vineri, parlamentarii republicani i-au luat la întrebări pe conducătorii Armatei cu privire la decizia Pentagonului, aparent luată în ultimul moment, de a anula detașarea...

Un mare bulevard din București va fi total schimbat. Anunțul primarului Ciprian Ciucu

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a semnat un contract cu Ordinul Arhitecților din România (OAR) pentru organizarea unui concurs internațional de soluții...

ULTIMA ORĂ