Când va fi operațional Registrul Național de Cancer? Anunțu ministrului Rafila

“Legislaţia a fost adoptată pentru realizarea Registrului Naţional de Cancer. Să nu vă închipuiţi că este un caiet în care cineva începe să scrie. Trebuie să intre date din diverse sisteme, din diverse unităţi medicale, unde cancerul este diagnosticat. Setul de date care trebuie introduse este standardizat, în momentul de faţă”, a spus Rafila, joi, la Parlament.Potrivit ministrului, specialişti au finalizat un set de documente tehnice care să stea la baza achiziţiei publice pentru realizarea acestei platforme informatice.”Cred că acest Registru de cancer va fi operaţional până la sfârşitul acestui an. Nu vreau să fiu mai optimist decât atât. Prefer să spun acest termen, iar dacă el devine operaţional în toamnă, cu atât mai bine. Datele referitoare la pacienţii diagnosticaţi cu cancer vor fi introduse acolo unde sunt diagnosticaţi”, a adăugat Rafila.Referitor la organizarea unui Registru al pacienţilor cu boli rare, ministrul a precizat că discuţiile vor începe “cât de curând”.”Unul dintre obiectivele Ministerului Sănătăţii este legat de Registrul de Boli Rare. Am acumulat o oarecare experienţă cu Registrul de boli oncologice şi o să avem cât de curând o întâlnire cu comisia de specialitate şi cu alţi specialişti în domeniile medicale care tratează acest tip de afecţiuni astfel încât să putem să generăm o platformă, un cadru. Aici diversitatea este foarte foarte mare, sunt foarte multe tipuri de boli, iar setul de date care trebuie introdus trebuie oarecum standardizat”, a explicat Rafila.Ministrul Sănătăţii a participat, joi, la Parlament, la conferinţa organizată de Alianţa Naţională pentru Boli Rare, cu prilejul Zilei Internaţionale a Bolilor Rare

MAI MULT REALITATEA

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Patru persoane ucise de SUA în estul Pacificului, într-un atac asupra unei ambarcaţiuni cu presupuşi ”narcoterorişti”. Bilanţul creşte la 174 de morţi, 11 în ultimele zile

Patru persoane au fost ucise de către Statele Unite în estul Oceanului Pacific, anunţă armata americană, care continuă să atace ambarcaţiuni pe care le...

Accident mortal pe autostrada A7: Imaginile surprinse de o cameră de bord a unei mașini aflate în trafic

Accident grav pe autostrada A7. Un om a murit și alți doi au fost răniți marți, după ce două mașini s-au ciocnit violent. Întregul...

Arad: Un bărbat şi partenera sa, arestaţi preventiv după ce el ar fi violat-o, timp de doi ani, pe fiica femeii, în vârstă de 7-8 ani/ Mama fetiţei ştia,...

Un bărbat de 46 de ani şi partenera sa, de 42 de ani, din judeţul Arad au fost arestaţi preventiv după ce, timp de...

ULTIMA ORĂ