Cine este Martina Orlea, numită de Nicușor Dan în funcția de consilier de stat. Rolul pe care l-a avut în campania prezidenţială din 2025

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat, vineri, decretul pentru numirea în funcţia de consilier de stat a Martinei Orlea, începând cu data de 18 mai 2026. Orlea a făcut parte din proiectul „Spre Primărie”, un program de pregătire și susținere pentru candidați noi la primării și consilii locale pentru scrutinul din 2028.

Martina Orlea a terminat Academia de Studii Economice din Bucureşti – Relaţii Economice Internaţionale în limba engleză. Ea lucrează în campanii politice de peste șase ani și este specializată în comunicare digitală și storytelling, potrivit unei prezentări pe site-ul spreprimarie.ro.

Foto: Facebook / Martina Orlea

Martina Orlea a lucrat pentru UK Labour, Partidul Democrat în SUA şi PAS în Moldova şi a condus strategia de digital şi voluntari a lui Nicuşor Dan pentru campania prezidenţială din 2025.

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cine este femeia misterioasă din show-ul Alexandrei Căpitănescu de la semifinala Eurovision 2026

Apariția misterioasă a unei femei din momentul artistic al Alexandrei Căpitănescu de la Eurovision 2026 a devenit unul dintre cele mai comentate elemente ale...

Directorul financiar al Nissan a demisionat. „Mă întorc în Franța!”

Jeremie Papin, Chief Financial Officer al Nissan, și-a anunțat plecarea din cea de-a doua poziție ca importanță în cadrul board-ului producătorului japonez. Papin a...

Tensiuni între Grecia și Turcia. Atena cere intervenția Uniunii Europene în disputa privind pescuitul din Marea Egee

„Cerem Uniunii Europene să intervină. Frontierele noastre maritime sunt și frontiere europene, iar dreptul mării se aplică tuturor”, a declarat ministrul grec al Transporturilor...

ULTIMA ORĂ