Un lider PNL îi face praf pe Cătălin Predoiu și Hubert Thuma: „Au fost atât de neobrăzați”

Primarul Ștefan Ilie, care este președintele filialei PNL Tulcea, a spus că nu face parte din tabăra lui Hubert Thuma și a criticat faptul că unii lideri liberali au început să vorbească despre menținerea PNL la guvernare imediat după moțiunea de cenzură a PSD și AUR.

Eu nu sunt în aripa Thuma, pentru că eu știu de ce Thuma, Predoiu și alți colegi își doresc. Au fost atât de neobrăzați încât nici măcar n-a fost votată moțiunea, se număra acolo, și deja au început să dea declarații”, a spus Ștefan Ilie într-o conferință la care a participat și jurnalistul Mediafax.

Edilul a acuzat PSD că a provocat criza politică „de teama lui Ilie Bolojan”.

„Consider că PSD a făcut o mare nenorocire poporului român, pentru interesul lor și de teama lui Ilie Bolojan”, a declarat primarul municipiului Tulcea.

Ștefan Ilie a susținut că PNL trebuie să rămână în opoziție și să se strângă în jurul unor lideri precum Ilie Bolojan și Ciprian Ciucu.

„Cred că Partidul Național Liberal trebuie să rămână în opoziție. Cred că trebuie să se strângă în jurul unui om ca Bolojan, unui om ca Ciprian Ciucu, că și-au găsit niște lideri care sunt serioși”, a spus primarul.

Acesta a adăugat că cei care au dat jos Guvernul trebuie lăsați să conducă.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Oana Gheorghiu, după acuzaţiile care i se aduc: De ce atâta efort împotriva unui om fără partid şi fără miză politică? Intimidare şi descurajare. Ca oamenii integri să nu...

Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu reacţionează, sâmbătă, după acuzaţiile care i s-au adus, întrebându-se de ce atâta efort împotriva unui om fără partid şi fără...

MApN: Proiectil neexplodat, descoperit în curtea unei proprietăţi nelocuite din localitatea Pardina, judeţul Tulcea / Verificările tehnice au confirmat prezenţa unei cantităţi de două kilograme de explozibil / Perimetrul...

Ministerul Apărării anunţă, sâmbătă, că în curtea unei proprietăţi nelocuite din localitatea Pardina, judeţul Tulcea, a fost semnalată existenţa unui proiectil reactiv nedirijat, neexplodat....

O rachetă neghidată, găsită într-o curte din Tulcea. Anunțul făcut de Ministerul Apărării

Un proiectil reactiv nedirijat, încărcat cu două kilograme de explozibil, a fost găsit sâmbătă în curtea unei proprietăți nelocuite din localitatea Pardina, județul Tulcea,...

ULTIMA ORĂ