Precizări ale managerului Spitalului de Psihiatrie Ştei, despre ce se întâmplă în spitalul unde a fost internat pacientul suspect de hantaviroză: Nu mai intră nimeni în spital, personalul de serviciu trece prin triaj, spitalul e situat lângă pădure

Horia Miara, managerul Spitalului de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Ştei a explicat pentru News.ro care este acum situaţia în unitatea sanitară, după ce a fost ridicată o suspicune de hantavirus la unul dintre pacienţii care a fost internat aici încă din luna iulie 2023, aşa cum au precizat reprezentanţii INSP. Managerul spitalului spune că pacientul a fost externat şi transportat acasă pe data de 6 mai, sub sentinţă judecătorească. Nu avea simptome la momentul externării, însă, în data de 9 mai, a ajuns la Spitalul Judeţean din Arad cu simptome de gripă. După ce au fost prelevate probe de sânge, în data de 13 mai, a fost ridicată de către specialiştii DSP Arad suspiciunea de hantavirus. Pacientul este internat în acest moment la Spitalul Judeţean Arad, pe secţia de boli infecţioase.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

La o emisiune în direct de la televiziunea de stat iraniană, un prezentator a tras cu AK-47 într-un drapel al Emiratelor Arabe Unite

La televiziunea de stat din Iran, pe durata unei emisiuni în direct, un instructor din Gărzile Revoluționare Iraniene i-a arătat unui prezentator TV de...

Mesajul lui Tudor Chirilă cu câteva ore înainte ca Alexandra Căpitănescu să cânte în finala Eurovision: „Faptul că e un concurs politizat ar trebui să ne unească și să-i...

Reprezentanta României în finala Eurovision Song Contest 2026 a primit un nou mesaj de susținere din partea lui Tudor Chirilă. Solistul trupei VAMA a...

Volei masculin: SCM Zalău, a treia victorie cu Steaua Bucureşti şi câştigă medalia de bronz a Diviziei A

Echipa SCM Zalău a învins sâmbătă, pe teren propriu, formaţia Steaua Bucureşti, scor 3-1, în meciul al cincilea, decisiv, al finalei mici a Diviziei...

ULTIMA ORĂ