România riscă să piardă una dintre cele mai importante punți de legătură cu Republica Moldova- studenții. Câți universitari moldoveni sunt în România

Autoritățile de la București vorbesc despre unire, apropiere culturală și sprijin pentru românii de pretutindeni, dar tot mai mulți studenți din Republica Moldova spun că noile măsuri de austeritate și lipsa unor politici clare îi fac să se întrebe dacă România mai este prima opțiune pentru viitorul lor. Dar cu ce se confruntă studenții basarabeni și ce beneficii au în țara noastră?

Datele transmise în exclusivitate pentru Gândul de la Ministerul Educației arată că România este prima opțiune a tinerilor din Republica Moldova atunci când aleg să studieze peste hotare. Basarabenii formează cea mai mare comunitate de studenți străini din universitățile românești. Mai exact, în țara noastră sunt aproape 15.000 de studenți din Republica Moldova, din care aproximativ 12.000 sunt locuri cu bursă. În topul preferințelor se află Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați (2.705), urmată de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (2.445).

Raportată însă la numărul total de studenți din toată țara – peste 568.000 – comunitatea basarabeană reprezintă un segment relativ restrâns.

Potrivit legislației în vigoare, studenții basarabeni beneficiază de locuri fără taxă, cazare în limita subvenției acordate de stat și bursă lunară cel puțin la nivelul bursei sociale.

Ministerul Educației a detaliat pentru Gândul care sunt programele guvernamentale dedicate sprijinului studenților din Republica Moldova:

  • „În conformitate cu prevederile art. 150, alin. (1) din Legea nr. 199/2023 a învățământului superior, cu modificările și completările ulterioare, «Ministerul Educației poate acorda, anual, burse și stagii de specializare românilor de pretutindeni care doresc să studieze în cadrul instituțiilor de învățământ superior de stat din România, pe baza metodologiilor aprobate, prin ordin comun al ministrului educației și al ministrului afacerilor externe, în urma consultării cu Departamentul pentru Românii de Pretutindeni».
  • Astfel, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației și al ministrului afacerilor externe nr. 6109/1816/2024 pentru aprobarea Metodologiei privind acordarea burselor românilor de pretutindeni care studiază în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, Ministerul Educației și Cercetării acordă burse de studii cetățenilor din Republica Moldova selectați în cadrul procesului de admitere, organizat de instituțiile de învățământ superior de stat din România”, a transmis instituția.

Un absolvent îmbrăcat în robă. Foto: Envato

În conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) ale Hotărârii Guvernului nr. 1.653/2024, condițiile financiare aplicabile acestora sunt următoarele:

(1) Condiţiile de finanţare a beneficiarilor de burse alocate studenţilor români de pretutindeni pentru continuarea studiilor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat din România, învăţământ cu frecvenţă de zi, se asigură după cum urmează pentru:
a) locuri de studii fără plata taxelor de şcolarizare, cu bursă lunară;
b) locuri de studii fără plata taxelor de şcolarizare, fără bursă lunară.
(2) Condiţiile financiare aplicabile beneficiarilor de burse prevăzute la alin. (1) lit. a) includ următoarele facilităţi:
a) cheltuieli de şcolarizare, inclusiv cele aferente anului pregătitor de limba română;
b) scutire de la plata taxelor de procesare a dosarelor în procesul de admitere, a taxelor de înmatriculare la studii, a taxelor pentru testarea competenţelor lingvistice de limba română, de susţinere a colocviului de admitere la studii de doctorat şi a probelor specifice de aptitudini;
c) cheltuieli de cazare în cămine studenţeşti, în limita subvenţiei stabilite în conformitate cu prevederile art. 149 alin. (8) lit. a) din Legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
d) bursă lunară, în limita numărului de locuri aprobat.

Cuantumul bursei lunare este stabilit la alin. (6) art. 150 din Legea nr. 199/2023 a învățământului superior, cu modificările și completările ulterioare, respectiv: „Cuantumul bursei pentru studenții români de pretutindeni oferite în baza ofertei unilaterale a statului român este cel puțin egal cu cuantumul minim al bursei sociale”.

De asemenea, în actul normativ mai sus menționat se specifică fapul că „bursele românilor de pretutindeni se acordă pe perioada desfăşurării activităţilor didactice, prin care se înţelege cursuri, seminare, laboratoare, proiecte, activităţi practice, sesiuni de examene, conform graficului activităţilor”.

Foto: Facebook / OSB Bucureşti

Studenții basarabeni reclamă austeritate și birocrație în România

Atrași de proximitatea culturală, lingvistică și de oportunitățile pe care le oferă mediul academic și piața muncii, tinerii basarabeni care aleg să studieze în România reclamă că performanța lor este „pedepsită” în contextul reducerii deficitului bugetar. În anul universitar trecut, ei puteau cumula bursa de merit cu bursa pentru românii de pretutindeni și primeau și sprijin financiar pe perioada verii. Însă, noile măsuri de austeritate, adoptate recent de guvernanții români au înjumătățit beneficiile fraților noștri de peste Prut. Mai mult decât atât, au mai fost introduse și unele taxe în căminele universitare.

  • Începând cu anul de studii 2024-2025, Legea învățământului superior obliga universitățile din România să vireze bursele românilor de pretutindeni, categorie din care fac parte și tinerii originari din Republica Moldova, pe parcursul întregului an calendaristic, inclusiv în perioada vacanței de vară.
  • Tot prin intermediul Legii învățământului superior, etnicii români de pretutindeni puteau cumula bursa de etnic cu bursa de performanță (1.200-1.500 de lei, în funcție de universitate) sau bursa specială (aproximativ 800 de lei). Cuantumul bursei de etnic este egal cu valoarea bursei sociale – 925 de lei.

Președintele Organizației de Studenți Basarabeni din București a vorbit pentru Gândul despre problemele cu care se confruntă. Codrina Pietraru spune că problemă majoră din acest moment este cea a banilor. Noile reglementări ale guvernului de la Bucurști au limitat accesul studenților din Republica Moldova în România.

„Meritocrația a fost practic pusă pe pauză prin noile reglementări (OME 6463/2023 și OME 5518/2024), care ne interzic să mai cumulăm bursa de etnic cu cea de merit. Este descurajant: un student basarabean cu media 10 primește acum aceeași sumă ca unul care abia promovează, fiind exclus din concursul de performanță doar din cauza adresei din buletin. În plus, eliminarea sprijinului financiar pentru lunile august și septembrie ne-a afectat grav, deoarece mulți rămânem în țară vara pentru practică sau muncă, punând o presiune uriașă pe părinții noștri din Moldova, ale căror venituri sunt mult mai mici”, a declarat Codrina Pietraru pentru Gândul.

Președintele Organizației de Studenți Basarabeni din București. Foto: Facebook / Codrina Pietraru

Foto: Facebook / OSB Bucureşti

„Încă un obstacol este legat de condițiile de locuire, de exemplu la ASE. Dacă până acum un an, doi, bursierii statului român aveau gratuitate, acum plătim o taxa de aproximativ 250 de lei, în timp ce colegii de la buget achită 350 de lei . Din păcate, taxele noi nu au adus condiții mai bune”, mai spune Codrina Pietraru.

Și transportul feroviar a fost o problemă pentru tineri.

,,Putem vorbi și despre dificultățile cu transportul feroviar. Odată cu „Ordonanța Trenulețul”, am fost blocați mult timp la achiziția online a biletelor reduse cu 90%, deoarece sistemele CFR cereau un domiciliu în România, iar noi avem pașapoarte biometrice. Din fericire, acum s-a reglementat ca reducerea să poată fi luată cel puțin până la punctul de frontieră de unde ieșim sau intrăm în țară (n.red. București-Iași), dar procesul a rămas anevoios din cauza lipsei unui răspuns clar timp de un an”, a declarat Codrina Pietraru.

Foto: Facebook / OSB Bucureşti

Foto: Facebook / OSB Bucureşti

Angajatorii români îi refuză pe tinerii basarabeni

Studenții din Republica Moldova au și probleme în a-și găsi un loc de muncă. Angajatorii îi refuză din cauza procedurilor administrative legate de statut.

„Aș vrea să punctez și barierele de pe piața muncii. Mulți angajatori cred eronat că nu ne pot angaja fără buletin de identitate românesc. Deși legea ne permite lucrul de 6 ore pe zi cu permisul de ședere, sistemul REVISAL dă frecvent erori la CNP-urile de străin (seriile 7/8/9), iar companiile se sperie de birocrația necesară obținerii unui NIF de la ANAF . Ne dorim să muncim legal și să contribuim, dar infrastructura digitală a statului pare uneori concepută să ne respingă”, a mai declarat Președintele Organizației de Studenți Basarabeni din București.

Codrina Pietraru a menționat altă problemă majoră: lipsa unei poziții clare a statului român privind statutul tinerilor basarabeni.

„Și la toate astea, pot să mai adaug faptul ca nouă ne lipsește mult o comunicare directă sau cel puțin o uniformitate. Pentru că, statul român nu prea a zis clar până acum cum ne vede pe noi: studenți internaționali, studenți etnici, studenți moldoveni sau studenți români. Din acest motiv ne este și foarte greu să găsim răspunsuri atunci când nu se transmit direct, fiind la îndemâna universităților, școlilor să interpreteze”, subliniază lidera organizației studențești.

Foto: Facebook / OSB Bucureşti

„Suntem tineri care vor să ofere înapoi societății expertiză și loialitate culturală”

Studenții basarabeni sunt recunoscători pentru oportunitatea de a studia în România, însă cer Guvernului mai multă predictibilitate și consultare directă cu ei.

„Pentru noi, România este locul unde mulți am ales să ne construim viitorul pentru că aici ne simțim acasă. Suntem profund recunoscători statului român pentru deschidere, însă birocrația și deciziile recente par să ignore faptul că noi nu suntem doar «cifre», ci punți vii de comunicare și tineri care vor să ofere înapoi societății expertiză și loialitate culturală. Dar astea fiind spuse, nu vrem în nici un caz să stârnim dezbateri publice sau insinuări precum noi cerem fără să oferim. Pentru că știu că este un subiect sensibil. Dar totodată, o relație bună cu studenții basarabeni este cea mai eficientă investiție strategică a României într-un spațiu cultural comun”, a conchis președintele Organizației de Studenți Basarabeni din București, Codrina Pietraru.

Foto: Facebook / OSB Bucureşti

Foto: Facebook / OSB Bucureşti

AUTORUL RECOMANDĂ:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cum încearcă Putin să forțeze rușii anti-război să se întoarcă în țară din statele europene

Cetățenii ruși se confruntă din ce în ce mai des cu refuzul eliberării pașapoartelor de călătorie la ambasadele ruse. Un nou caz a avut...

Cum încearcă Putin să forțeze rușii anti-război să se întoarcă în țară din statele europene

Cetățenii ruși se confruntă din ce în ce mai des cu refuzul eliberării pașapoartelor de călătorie la ambasadele ruse. Un nou caz a avut...

Expresia „independența Taiwanului”, explicată de președintele Lai Ching-te: „Nu face parte din Republica Populară Chineză”

Expresia „independența Taiwanului” înseamnă că insula nu aparține și nu se află sub autoritatea Beijingului și că numai poporul taiwanez poate decide asupra viitorului...

ULTIMA ORĂ