IGPR: Peste 1.000 de sancțiuni și zeci de permise reținute într-o singură noapte în cadrul unei acțiuni

„În noaptea de 16/17 mai a.c., Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a coordonat o acțiune, la nivel național, la care au participat polițiștii rutieri, de ordine publică, acțiuni speciale și echipaje canine, din cadrul inspectoratelor de poliție județene, în colaborare cu inspectori din cadrul Registrului Auto Român. Scopul acțiunii l-a reprezentat creșterea gradului de siguranță rutieră, prin prevenirea accidentelor de circulație”, se arată în comunicatul de presă emis de IGPR. 

În cadrul acțiunii au fost verificate 5.282 de autoturisme și motociclete, fiind aplicate 1.041 de sancțiuni contravenționale. 

În plus, autoritățile au reținut 89 de permise de conducere și au retras 140 de certificate de înmatriculare, în urma deficiențelor tehnice constatate. 

În urma testărilor efectuate cu aparatele etilotest și drugtest, 39 de conducători auto au fost depistați pozitiv la alcool, iar în 4 cazuri au fost identificate substanțe psihoactive. 

„Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare”, conchide comunicatul de presă. 

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Israelul, din nou în centrul unui scandal politic la Eurovision. „Bangaranga a salvat Europa”, după ce a câștigat trofeul

Bulgaria a câștigat sâmbătă seara Eurovision Song Contest 2026 cu 516 de puncte, într-o finală desfășurată la Viena care va fi reținută mai puțin...

Cătălin Constantinescu, geniul roboticii la numai 17 ani. A luat premiul întâi la nivel internațional pentru o invenție care poate salva vieți

Cătălin Constantinescu a reușit, la numai 17 ani, să se facă remarcat, la nivel internațional, în domeniul roboticii, cu o invenție extraordinară. Adolescentul a...

Cătălin Constantinescu, geniul roboticii la numai 17 ani. A luat premiul întâi la nivel internațional pentru o invenție care poate salva vieți

Cătălin Constantinescu a reușit, la numai 17 ani, să se facă remarcat, la nivel internațional, în domeniul roboticii, cu o invenție extraordinară. Adolescentul a...

ULTIMA ORĂ