Reprezentantul Moldovei la Eurovision, apel după votul dat României: Nu alimentați ura

Satoshi, reprezentantul Republicii Moldova, s-a clasat în finala de sâmbătă pe locul 8 cu melodia „Viva Moldova”. Din partea juriului din România, el a primit 10 puncte, iar din partea publicului român 12, adică maximul posibil.

El a mulțumit duminică, pe Intagram, românilor.

„Dragi români, vă mulțumesc pentru suport și atitudine”, a scris artistul.

El a vorbit și despre criticile apărute după ce juriul de la Chișinău a acordat României doar 3 puncte, în timp ce publicul a dat 12 puncte.

„Publicul din Republica Moldova a oferit României punctajul maxim. Asta reprezintă opinia publică onestă”, spune Satoshi.

El a făcut un apel la rațiune: „Nu alimentați ura. Țările noastre au fost și vor fi prietene”.

Un val de reacții negative a apărut în Republica Moldova după ce juriul din țara vecină a oferit doar 3 puncte României la concursul Eurovision. „Am avut o reacție de șoc”, a spus cea care a prezentat punctajul, plângând.
MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Consilierii lui Trump se tem că Xi Jinping ar putea invada Taiwanul în următorii 5 ani

Consilierii președintelui Donald Trump se tem că Xi Jinping ar putea invada Taiwanul în următorii 5 ani, iar lanțul de aprovizionare cu cipuri al...

Starul irlandez al MMA, Conor McGregor, revine în octogon la 11 iulie. Cine va fi adversarul său

Starul irlandez al MMA, Conor McGregor, va reveni în cuşcă pe 11 iulie, la Las Vegas, pentru o revanşă împotriva americanului Max Holloway, a...

Peiu (AUR): Unele glume se scriu singure, mai ales atunci când guvernul vrea să îşi cosmetizeze cele mai penibile acţiuni. Premierul Bolojan se întâlneşte cu cei mai mari importatori...

Liderul senatorilor AUR Petrişor Peiu critică întâlnirea dintre premierul interimar Ilie Bolojan şi conducerea grupului german Schwarz, acuzând Guvernul că prezintă drept sprijin pentru...

ULTIMA ORĂ