Imagini de colecție de la Festivalul de la Cannes. Regizorul și fotograful Cristian Radu Nema: „Când ești contemporan cu istoria, ai atins fericirea cu sufletul”

Festivalul de Film de la Cannes se desfășoară între 12 și 23 mai și este unul dintre cele mai importante evenimente mondene și cinematografice ale anului. Aici moda este aproape la fel de urmărită precum filmele prezentate în competiție.

Numeroase personalități ale cinematografiei se întrec prin ținute și prin proiectele cinematografice pentru mult râvnitul premiu Palme d’Or. De altfel, cu acest premiu a fost răsplătit deja, la această ediție, actorul John Travolta, care se află pe croazetă ca să-și prezinte filmul în calitate de regizor.

„Nu-mi vine să cred, este mai mult decât un Oscar”, a reacţionat actorul în vârstă de 72 de ani.

Gândul prezintă imagini spectaculoase de la Festival, realizate de Cristian Radu Nema, unicul fotograf roman acreditat de 17 ani la Festivalul de la Cannes.

„Pe cat de mare este impactul primei zile, pe care îl aștepți toată perioada celor 340 zile care trebuie să treacă până la următorul festival, pe atât de puternic e tot ceea ce urmează. Începutul, oricât de impunător ar fi, tot ce vine în continuare depășește.

Astfel încât Demi Moore, cu prezența sa, face ca clipa timpului să înghețe. John Travolta, cu zâmbetul său neschimbat de 32 de ani de când a zguduit Cannes-ul cu prestația sa din Pulp Ficition, a revenit în calitate de regizor debutant și a primit un Palme d’honneur pentru întreaga carieră.

Javier Bardem, cu un calm greu de egalat, a fost prezent pentru a-și prezenta noul său film. Regizorul iranian Asghar Farhadi a reunit o pleiadă întreagă de personalități ale cinematografiei mondiale, semn ca arta nu va avea vreodată granițe, culoare politică sau restricții de orice natură. A fost însoțit de magica Isabelle Huppert, Catherine Deneuve, Vincent Cassel, Virginie Efira și de tânărul superstar francez Pierre Niney.

Într-adevăr, timpul nu trece aici. Nu trece peste actori, peste cineaști. Întreg festivalul este un film, o poveste care nu se termină niciodată. Realitatea din jur devine ceva secundar, aproape dispare.
Iar când ești contemporan cu istoria, nu poți spune decât ca ai atins fericirea cu sufletul”, ne-a declarat, în exclusivitate, Cristian Radu Nema.

Și România este România este prezentă la ediția din 2026 a Festivalul de Film de la Cannes cu trei producții semnate de regizori români cunoscuți.

La această ediție, una dintre peliculele care a intrat în competiția oficială este și ”Fjord”, în regia lui Cristian Mungiu, cu Sebastian Stan în rolul principal.

De asemenea, cel mai recent lungmetraj al lui Radu Jude, «Jurnalul unei cameriste», a fost prezentat în premieră mondială la Cannes, în secţiunea paralelă a Fstivalului intitulată «Quinzaine des cinéastes». Este primul lungmetraj al lui Jude selecţionat la Cannes şi primul film al regizorului român realizat numai cu actori francezi, cu excepţia rolului principal interpretat de Ana Dumitraşcu.

Nu în ultimul rând, „Atlasul Universului”, în regia lui Paul Negoescu, este prezentat într-o secțiune dedicată copiilor și adolescenților.

Autorul recomandă:

Gândul vă prezintă imagini exclusive cu vedetele de la Cannes, realizate de cineastul Cristian Radu Nema, singurul fotograf român acreditat pe covorul roșu

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Irineu Darău, șocat de minciuna din politică: „Azi stai în față și ești sigur că spun adevărul, iar a doua zi fac exact opusul”

Președintele USR Brașov și ministru interimar al Economei Irineu Darău a afirmat, duminică la Digi24, că cel mai mult l-a surprins, de când activează...

„S-a cântat diferit”. O membră a juriului Eurovision din R. Moldova explică punctajul mic acordat României

O membră a juriului din Republica Moldova pentru Eurovision 2026, jurnalista Victoria Cușnir, a venit cu o explicație privind punctajul mic acordat Reprezentantei României,...

Vreme schimbătoare în toată țara. Meteorologii anunță ploi și furtuni în mai multe regiuni, dar temperaturile cresc din nou

Vremea rămâne instabilă în următoarele zile în cea mai mare parte a țării, însă meteorologii anunță și o creștere a temperaturilor după răcirea accentuată...

ULTIMA ORĂ