Alexandra Căpitănescu a revenit în România după performanța istorică de la Eurovision 2026: ”Suntem câștigătorii inimilor”

Alexandra Căpitănescu a revenit în România după participarea la finala Eurovision 2026, desfășurată la Viena. Artista a fost așteptată de sute de români la aeroport.

Alexandra Căpitănescu s-a întors în România

România a încheiat concursul cu 296 de puncte, după prestația Alexandrei Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, interpretată din poziția 24 în marea finală. La sosirea în România, aceasta le-a mulțumit tuturor pentru susținere.

A fost o experiență extraordinar de frumoasă, dar și foarte grea, dar acum mă bucur că ne-am clasat pe locul 3 și că am fost locul 2 la public, ceea ce înseamnă că suntem, cum s-ar spune în anii trecuți, câștigătorii inimilor – și cred că asta este mult mai important decât niște note acordate. În general, e foarte subiectivă treaba asta cu dat note muzicii și artei, dar eu cred cel mai mult în ceea ce simte publicul și cred că publicul mereu are dreptate, în orice, intituiția publicului e cea mai puternică”, adeclarat Alexandra.

„Singuri n-am fi reușit să facem performanța asta și, ca un sfat pentru viitorii participanți de la Eurovision, dragilor, aveți nevoie de o echipă, aveți nevoie de oameni în care să vă puneți toată încrederea, fiindcă singur” „Rămâne o victorie foarte importantă pentru noi, ca artiști – și ca artiști care încă se dezvoltă, a căror carieră încă nu era foarte stabilă până acum câteva zile. Ce pot să zic e faptul că noi abia acum începem să avem treabă în adevăratul sens al cuvântului și apar concerte. Chiar vă așteptăm la concertele noastre din vară să ne urmăriți, vă așteptăm cu tot dragul”, a continuat artista.

Alexandra Căpitănescu i-a îndemnat pe români „să își susțină mai mult artiștii”.

Sper ca România să își susțină și mai mult artiștii, să înțeleagă faptul că nu toți artiștii sunt la fel și că fiecare om este diferit, și că nu funcționăm la fel. Să dăm voie artiștilor să experimenteze, să fie ei! Noi cred că prin asta am câștigat foarte mult când vine vorba de publicul internațional, fiindcă și atunci când intram în backstage la Eurovision eram strigați „Romanian kids„”, a declarat Alexandra.

Eurovision 2026 a fost câștigat de Bulgaria, în timp ce Israel s-a clasat pe locul al doilea. Participarea artistei la Eurovision a atras atenția atât publicului, cât și fanilor competiției, prestația României fiind considerată una dintre cele mai puternice din ultimii ani.

Alexandra Căpitănescu s-a făcut remarcată încă din 2023, când a câștigat trofeul emisiunii Vocea României. Ulterior, artista și-a continuat cariera muzicală prin lansări proprii și colaborări.


RECOMANDAREA AUTORULUI

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Cine este tânărul de 19 ani care a murit după ce a căzut cu motocicleta într-o râpă în Munții Bârgăului

Un tânăr care abia împlinise 19 ani pasionat de off-road a murit după ce a căzut într-o râpă cu tot cu motocicleta.

R. Moldova: Ministrul Culturii, după punctajul acordat de juriul moldovean României în finala Eurovision – “Cu toţii avem nevoie de explicaţii” / Mesajul lui Satoshi

Ministrul Culturii din Republica Moldova, Cristian Jardan, a declarat că vrea explicaţii după ce juriul moldovean a acordat un punctaj mic României în finala...

Primarul din Tulcea spune că alertele de drone afectează grav turismul din Delta Dunării: „Un turist, când primește alarma, o execută”

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, susține că apropierea de războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei are un impact major asupra turismului și industriei HORECA,...

ULTIMA ORĂ