Jannik Sinner a câștigat turneul de la Roma după ce l-a învins pe Casper Ruud în finală

Liderul mondial a devenit primul italian care câștigă la Foro Italico după Adriano Panatta, în urmă cu 50 de ani, conform AFP.

Prin acest succes, Sinner a completat și „Golden Masters”, adică a câștigat toate cele nouă turnee Masters 1000 din circuitul ATP.

Sinner merge la Roland Garros, care începe weekendul viitor, cu o serie de 29 de victorii consecutive. El l-a învins pe Ruud pentru a cincea oară în tot atâtea meciuri directe.

„A fost multă tensiune de ambele părți și nu a fost un tenis perfect din partea niciunuia dintre noi”, a spus Sinner.

Ruud, unul dintre cei mai buni jucători pe zgură din ultimii ani, a început bine meciul și a câștigat primele două game-uri. Sinner a revenit însă rapid, a făcut rebreak și a câștigat primul set.

În setul al doilea, Sinner a făcut break încă de la început și a controlat apoi partida până la final.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Emisarul lui Trump pentru Groenlanda a aterizat la Nuuk. Care este miza vizitei

Jeff Landry, emisarul american pentru Groenlanda numit de Donald Trump, a ajuns duminică la Nuuk pentru o vizită oficială de câteva zile, pe fondul...

”CETATEA BUCURIEI” | Universitatea Craiova este noua campioană a României la fotbal. Oltenii câștigă titlul după o pauză de 35 de ani!

Universitatea Craiova 5 – 0 Universitatea Cluj Universitatea Craiova a câștigat titlul de campioană a României după victoria categorică în fața Universității Cluj. Oltenii ajung...

Dieta inspirată din Biblie care a devenit virală pe rețelele de socializare: nu este despre slăbit, ci conține toate alimentele menționate în Cartea Sfântă

Unul dintre lucrurile care nu se schimbă niciodată este apariția constantă a dietelor și regimurilor alimentare care promit slăbire sau o viață mai sănătoasă....

ULTIMA ORĂ