Dropbox susține că angajații remote sunt mai eficienți decât cei din birouri

Compania americană spune că sistemul „virtual-first”, introdus în 2020, a devenit parte centrală a culturii sale organizaționale și nu intenționează să revină la modelul clasic de lucru, arată Euronews.

Dropbox respinge modelul hibrid

Dropbox afirmă că a ales deliberat să nu adopte un sistem hibrid, în care angajații să împartă timpul între casă și birou. „Suntem explicit non-hibrid. Credem că este cea mai proastă variantă posibilă”, a declarat Melanie Rosenwasser, directorul de resurse umane al companiei. Potrivit acesteia, mulți angajați ajung să piardă timp pe drum doar pentru a participa la ședințe pe Zoom, deoarece colegii lor lucrează din alte locații. Compania consideră că flexibilitatea a devenit esențială pentru atragerea și păstrarea talentelor într-o piață a muncii tot mai competitivă.

Cum funcționează sistemul remote de la Dropbox

În locul birourilor clasice, Dropbox a redus mare parte din spațiile tradiționale și a creat așa-numitele „Dropbox Studios”, locații mai mici destinate întâlnirilor periodice și activităților de echipă. Angajații lucrează remote în mod implicit, însă echipele se întâlnesc fizic cel puțin o dată pe trimestru pentru sesiuni de planificare și team-building. Compania a introdus și reguli stricte privind ședințele online. Întâlnirile trebuie organizate doar atunci când echipele au nevoie să dezbată sau să ia decizii importante. În plus, Dropbox folosește intervale fixe de patru ore pe zi pentru colaborare între fusuri orare diferite, iar în restul timpului angajații își gestionează singuri programul.

Compania spune că modelul aduce rezultate

Dropbox susține că modelul remote a contribuit la atingerea obiectivelor financiare și la îmbunătățirea retenției personalului. Compania a experimentat inclusiv programe menite să reducă oboseala asociată muncii online. Un exemplu este inițiativa „Meet & Move”, prin care angajații sunt încurajați să participe la ședințe telefonice în timp ce merg pe jos, nu stând în fața ecranului. „Există percepția că dacă vezi oamenii la birou înseamnă automat că lucrează. Dar știm cu toții că nu este neapărat adevărat”, a spus Rosenwasser.

Marile companii împing angajații înapoi la birou

Strategia Dropbox contrastează puternic cu direcția urmată de companii precum Amazon, Google sau JPMorgan Chase, care au înăsprit în ultimii ani regulile privind prezența la birou. Susținătorii revenirii la birou spun că interacțiunea directă stimulează colaborarea și cultura organizațională. De cealaltă parte, adepții muncii remote afirmă că flexibilitatea îmbunătățește echilibrul dintre viața profesională și cea personală și permite companiilor să recruteze talente din mai multe regiuni. Dropbox rămâne una dintre puținele companii mari din tehnologie care încearcă să demonstreze că munca remote completă poate funcționa pe termen lung, dacă organizația își adaptează structura și modul de management.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Planul secret al lui Trump: Groenlanda, miza unui pact militar extins. Politicienii și-au notat în calendar ziua de naștere a liderului SUA

Cu conflictul din Iran încă mocnit, obsesia președintelui Trump pentru Groenlanda pare un spectacol secundar uitat, susține NYTimes. Însă, în ultimele patru luni, negociatorii din...

„Bărbații toxici” Trump, Putin și Netanyahu sunt de vină pentru războaie, afirmă celebrul actor Javier Bardem

Superstarul spaniol Javier Bardem, care se bucură de recenzii entuziaste pentru cel mai recent rol al său, a criticat duminică „masculinitatea toxică” a lui...

,,Doamna Kovesi și cei 0,18 ai săi.” Presa internațională face praf mandatul Laurei Codruța Kovesi la Parlamentul European

Într-un interviu acordat G4Media.ro despre cum a construit de la zero o instituție europeană, Laura Codruța Kovesi spune că în cei șapte ani petrecuți...

ULTIMA ORĂ