Percheziții de amploare în dosarul tentativei de asasinat asupra interlopului „Măcelarul lui Bebino”. Suspecții ar fi membrii ai clanului Chira

Polițiștii din Ilfov au desfășurat duminică 17 percheziții într-un dosar care vizează infracțiuni de violență, tulburarea ordinii publice și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Presupusa victimă ar fi Ionescu Mohamed Constantin, cunoscut în mediile infracționale drept „Măcelarul lui Bebino”.  În luna aprilie, anul acesta, a fost ținta unei tentative de asasinat.

Descinderile au avut loc în județele Ilfov, Ialomița și Călărași, dar și în municipiul București. Potrivit informațiilor transmise de autorități, incidentul investigat s-a produs în dimineața zilei de 18 aprilie 2026, în jurul orei 04:00, într-o parcare din Dobroești.

Victima, Ionescu Mohamed Constantin, a reclamat că a fost atacată de patru persoane necunoscute, despre care susține că ar avea legături cu clanul Chira.

Bărbatul a declarat polițiștilor că a fost lovit cu un corp contondent în zona capului, a umărului și la piciorul drept și că nu cunoaște motivul agresiunii. Sesizarea a fost făcută prin 112, iar cazul a fost preluat de polițiștii din Pantelimon și ulterior de Serviciul de Investigații Criminale Ilfov.

Arme și obiecte periculoase găsite la percheziții

În urma perchezițiilor efectuate duminică, anchetatorii au descoperit și ridicat un pistol, precum și mai multe obiecte tăietoare-înțepătoare și contondente. Autoritățile au emis și cinci mandate de aducere pentru persoane vizate în dosar.

Cercetările sunt coordonate de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și vizează infracțiuni de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

Intervenție cu mascați și jandarmi

La operațiune au participat polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, dar și jandarmi ai Brigăzii Speciale de Intervenție și ai Inspectoratului de Jandarmi Ilfov. Anchetatorii spun că verificările continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate și a întregii situații de fapt. Conform legii, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală.

În luna aprilie, Mahomed Constantin Ionescu a fost ținta unei tentative de asasinat. Bărbatul a avut nevoie urgentă de intervenția medicilor, care i-au cusut rănile.


FOTO: Facebook/Mediafax

Recomandarea autorului:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Semnal de alarmă de la AEP: „Trebuie clarificat ce înseamnă publicitatea electorală. Avem nevoie de sancțiuni mai ferme”

Preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Adrian Ţuţuianu, a anunţat, luni, că va depune la Parlament o serie de modificări ale legislaţiei electorale, pe marginea cărora...

Într-o mișcare-surpriză, Bundeswehrul desfășoară forțe în Turcia, în locul unei unități a armatei SUA

Forțele armate germane vor sprijini capacitățile de apărare antiaeriană ale Turciei în cadrul NATO prin detașarea unei forțe operative de apărare aeriană și antirachetă...

Anamaria Gavrilă anunță că POT trece în tabăra pro-occidentală după discuțiile de la Cotroceni

Preşedintele Partidului Oamenilor Tineri (POT) a anunţat, luni, după consultările de la Palatul Cotroceni, că formaţiunea va susţine orice formulă pro-occidentală şi este gata...

ULTIMA ORĂ