Incendiu într-un poligon de distrugere a muniției, aparținând Depozitului 33 Materiale Tehnice din compunerea Forțelor Terestre. Doi militari au suferit arsuri în urma exploziei și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat echipaje aparținând Detașamentului de Pompieri Botoșani: trei autospeciale de stingere, două ambulanțe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD și o ambulanță SAJ.
Incendiu într-un poligon de distrugere a muniției
Militarilor le-au fost acordate îngrijiri medicale la fașa locului, după care au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență din Botoșani.
Explozia, în urma căreia a pornit incendiul, s-a produs pe timpul unor activități de casare a muniției (cartușe de semnalizare de 26 mm).
„Pompierii botoşăneni au fost solicitaţi să intervină într-un poligon de distrugere a muniţiei de la marginea municipiului Botoşani, unde a avut loc o explozie urmată de incendiu. La faţa locului s-au deplasat echipaje aparţinând Detaşamentului de Pompieri Botoşani, respectiv trei autospeciale de stingere, două ambulanţe SMURD, dintre care una de terapie intensivă mobilă SMURD şi o ambulanţă SAJ”, au transmis reprezentanţii ISU Botoşani.
Știre în curs de actualizare…
MAI MULT GANDUL.RO

