Gigi Ștefan și Teodor Niță au fost suspendați din funcțiile de procuror de către CSM

Secția pentru Procurori a CSM a decis astăzi suspendarea din funcție a procurorilor Gigi Valentin Ștefan și Teodor Niță. Cei doi procurori activau în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Decizia a fost luată în unanimitate în temeiul dispozițiilor art.197 alin.(1) lit.b) din Legea nr.303/2022, modificată și completată, începând cu data de 18.05.2026.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile a celor doi procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, la propunerea SUPC.

În referatul cu propunere de arestare preventivă procurorul de caz a reținut săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și trafic de influență, în formă continuată (multiple acte materiale) de către unul dintre inculpați și instigare la abuz în serviciu pentru cel de-al doilea inculpat.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

BERD o promovează pe românca Andreea Moraru la șefia operațiunilor din Europa Centrală și Statele Baltice

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare a numit-o pe Andreea Moraru în funcția de director general pentru Europa Centrală și Statele Baltice.

ULTIMA ORĂ