Șeful AIE avertizează că rezervele globale de petrol mai ajung doar pentru câteva săptămâni. Ce cantități a scos Agenția pe piață până acum

Lumea mai are rezerve de petrol doar pentru câteva săptămâni. Acesta este avertismentul făcut, luni, de directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol. Potrivit acestuia, stocurile comerciale de petrol se epuizează rapid din cauza războiului din Iran și a închiderii Strâmtorii Ormuz.

Birol, care participă la reuniunea miniștrilor de finanțe din cadrul Grupului celor Șapte (G7) de la Paris, a declarat reporterilor că punerea la dispoziție a rezervelor strategice de petrol a adus pe piață 2,5 milioane de barili de petrol pe zi, dar a precizat că aceste rezerve „nu sunt inepuizabile”, relatează Reuters.

Începutul sezonului de însămânțare de primăvară și al celui de călătorii de vară în emisfera nordică va duce la epuizarea mai rapidă a stocurilor rămase, din cauză că cererea de motorină, îngrășăminte, kerosen și benzină va crește, a adăugat Birol.

Șeful AIE a afirmat că, înainte ca Statele Unite și Israelul să lanseze atacuri asupra Iranului la sfârșitul lunii februarie, pe piețele petroliere exista un surplus semnificativ, iar stocurile comerciale erau foarte mari. Însă situația s-a schimbat rapid din cauza războiului.

El a afirmat că stocurile comerciale vor mai ajunge „câteva săptămâni, dar trebuie să fim conștienți de faptul că acestea scad rapid”.
Săptămâna trecută, AIE a declarat că oferta mondială de petrol nu va acoperi cererea totală în acest an, pe fondul efectelor devastatoare ale conflictului din Iran asupra producției petroliere din Orientul Mijlociu, iar stocurile se epuizau într-un ritm fără precedent. Anterior, AIE prevăzuse un excedent pentru acest an.

Stocurile mondiale de petrol au scăzut într-un ritm record în lunile martie și aprilie, înregistrând o reducere de 246 de milioane de barili, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie (AIE) în ultimul său raport lunar privind piața petrolului.
AIE, care numără 32 de membri, a coordonat în luna martie cea mai mare eliberare de stocuri din rezervele strategice din istorie, convenind asupra retragerii a 400 de milioane de barili în încercarea de a calma piețele.

Până la data de 8 mai, fuseseră eliberate aproximativ 164 de milioane de barili, se arată în raport.

Oferta globală de petrol va scădea cu aproximativ 3,9 milioane de barili pe zi pe parcursul anului 2026 din cauza războiului, a declarat agenția, reducând drastic previziunea anterioară, care estima o scădere de 1,5 milioane de barili pe zi.

 


RECOMANDĂRILE AUTORULUI:

„Nu mai avem prea mult timp”. Pakistanul a transmis SUA o propunere revizuită din partea Iranului pentru a pune capăt războiului. Ce condiții pune

Noul Orient Mijlociu. Ce se va întâmpla după încheierea războiului din Iran? 7 puncte de reper care ar putea remodela regiunea

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Spațiul Schengen, testat de crize și migrație. Ce arată noul raport al Comisiei Europene

Comisia Europeană a publicat luni cel de al cincilea raport privind starea spaţiului Schengen, concluzionând că zona de liberă circulaţie continuă să fie rezilientă...

Grindeanu: Ilie Bolojan se află în campanie prezidenţială. De fapt, l-a interesat şi anul trecut să candideze, poate să v-o spună şi liderii fostei coaliţii. A tot încercat, până...

Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, că Ilie Bolojan se află în campanie prezidenţială şi îl interesează 2030, el arătând că de fapt,...

Grindeanu: La următoarea întâlnire, domnul preşedinte, strângând azi propunerile, va veni cu o propunere / Stăm şi negociem până când găsim o soluţie. Cu Ilie Bolojan pot să negociez,...

Liderul PSD Sorin Grindeanu a declarat, luni, că la următoarea întâlnire, preşedintele, strângând azi propunerile, va veni cu o propunere de premier, el subliniind...

ULTIMA ORĂ