Într-un comunicat de presă al CFR SA, transmis luni, compania anunță că s-a finalizat procedura de achiziție privind atribuirea contractului pentru consultanță și supervizare, a proiectului „Modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța – Etapa III”.
Contractul vizează servicii de coordonare, consultanță și supervizare, pentru proiectarea și execuția lucrărilor desfășurate în Stația Agigea Sud, pe linia 813B și în zona Port Constanța Ferry Boat, pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Constanța.
Ce prevede investiția
Obiectivul proiectului este creșterea atractivității și competitivității transportului feroviar, prin modernizarea infrastructurii și îmbunătățirea condițiilor de exploatare, în conformitate cu standardele europene.
Investiția include modernizarea infrastructurii feroviare pentru viteze de circulație de până la 160 km/h, modernizarea instalațiilor de electrificare la standardul 25 kV, implementarea sistemului ERTMS/ETCS Nivel 2 și GSM-R, modernizarea instalațiilor de telecomunicații și centralizare electronică, precum și lucrări de reabilitare a stațiilor, podurilor, podețelor și sistemelor de drenaj. De asemenea, sunt prevăzute măsuri pentru creșterea accesibilității persoanelor cu dizabilități și reducerea impactului fonic asupra zonelor adiacente infrastructurii feroviare, se mai arată în comunicat.
Valoarea proiectului și durata lucrărilor
Valoarea estimată este de 6.517.128,82 lei fără TVA, iar valoarea estimată totală, inclusiv servicii similare, poate ajunge la 7.711.789,69 lei fără TVA. Durata estimată a contractului este de 159 de luni, incluzând perioada de proiectare, execuție a lucrărilor, recepție, garanție și perioada post-garanție.
Au fost depuse trei oferte în cadrul procedurii, iar criteriul de atribuire utilizat a fost „cel mai bun raport calitate-preț”, cu o pondere de 40% pentru componenta financiară și 60% pentru componenta tehnică.
Oferta care a câștigat aparține asocierii formate din MGGP S.A., KONSENT S.A. și MGGP ENGINEERING S.R.L., cu o valoare ofertată de 5.377.024,44 lei fără TVA și un punctaj total de 100 de puncte.
MAI MULT MEDIAFAX

