Senatul a adoptat proiectul AUR privind transparentizarea finanțării ONG-urilor! Organizațiile vor fi obligate să declare toate sursele de bani

Deputatul AUR Ionelia Priescu a susținut în plenul Senatului necesitatea unei transparențe totale în ceea ce privește finanțarea ONG-urilor, afirmând că proiectul legislativ propus de AUR urmărește ca toate asociațiile, fundațiile și federațiile să publice anual sursele de finanțare și sumele primite, astfel încât cetățenii să poată verifica modul în care sunt finanțate organizațiile care influențează spațiul public.

„Transparența este un principiu pe care se bazează întreaga funcționare a construcției europene, construcție din care facem și noi parte. Vin astăzi în fața dumneavoastră, în plenul Senatului, pentru a vă solicita susținerea pentru o propunere legislativă prin care solicităm ca asociațiile, fundațiile și federațiile să depună în fiecare an o declarație cu tot ce înseamnă sursele de finanțare și sumele primite. Nimic mai simplu, corect și european.

Din păcate, au apărut voci în spațiul public care au contestat proiectul AUR. Sunt tocmai acele voci pe care le-am identificat la proteste, în care au afișat steagul european. Și tocmai acum vin să conteste o solicitare a Uniunii Europene. Pentru că, da, dragi colegi, Uniunea Europeană a tras un semnal de alarmă. Explicit, transparența finanțării ONG-urilor este insuficientă. Raportul european la care facem referire identifică un risc concret atunci când este vorba de granturile de finanțare alocate de Uniunea Europeană, care, în absența unei raportări corespunzătoare, pot finanța activități de lobby, dar și influențare politică, în loc să servească binelui comun.

Sunt cuvintele Europei, stimați colegi senatori. Da, ONG-urile depun în fiecare an o declarație la ANAF, însă aceste declarații rămân în sertarele ANAF și nu ajung la cetățeni. Transparența veritabilă de care este nevoie în România este atunci când cetățeanul poate să deschidă o pagină pe internet și poate să vadă dacă și cum este finanțat un ONG care influențează comunitatea.

Prin proiectul AUR, practic, orice cetățean poate deveni avertizor public, avertizor de integritate. Un cetățean activ care poate semnala autorităților atunci când observă nereguli. Cei care astăzi veți vota pentru, vă mulțumesc încă de pe acum. Cei care veți vota împotrivă trebuie să știți că va trebui să explicați cetățenilor de ce principiile europene sunt susținute de dumneavoastră doar atunci când acestea validează propriul narativ și de ce le respingeți atunci când acestea cer muncă, consecvență și responsabilitate”, a declarat deputatul AUR, Ionelia Priescu.

De asemenea, liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu a declarat că proiectul privind transparența finanțării ONG-urilor este necesar pentru ca românii să afle cine susține acțiunile în instanță care au blocat sau întârziat proiecte energetice importante pentru România, precum hidrocentralele și exploatările de lignit.

„Chiar nu vreți să aflați cine finanțează procesele împotriva hidrocentralei Răstolița? Cine finanțează procesele împotriva hidrocentralelor de pe Jiu? Și cine a finanțat procesul pentru oprirea carierei de la Roșia, cea mai mare carieră de lignit din Uniunea Europeană? Chiar nu vrem să aflăm cine?

Haideți să vedem cine finanțează asemenea procese, cine are interes să nu avem hidrocentrale în România, cine are interes să oprim carierele de lignit din România. Despre asta este proiectul acesta”, a declarat senatorul AUR, Petrișor Peiu.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Pariul nuclear al României: reactoarele modulare mici de la Doicești

„Proiectul SMR de la Doicești este unul strategic pentru securitatea energetică a României și pentru parteneriatul cu SUA”, susține fostul ministru al Energiei, actualul...

Trump anunţă că a renunţat la un atac prevăzut marţi împotriva Iranului. la cererea unor lideri de la Golful Persic. El anunţă că au avut loc ”negocieri serioase” şi...

Preşedintele american Donald Trump anunţă luni că a renunţat la un atac împotriva Iranului - prevăzut marţi -, în urma unei solicitări a unor...

Agenția Fitch ”avertizează serios” România. Care este cel mai mare risc pentru țara noastră

Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings avertizează serios asupra riscurilor legate de instabilitatea politică, întârzierile în reformele din PNRR şi presiunile externe asupra economiei,...

ULTIMA ORĂ