Universtatea Craiova și-a prezentat trofeele în fața suporterilor. Jucătorii au ajuns în centrul orașului cu un autocar descoperit

Petrecerea în fața suporterilor a început la Craiova, luni seară, în jurul orei 19.30. Jucătorii Universității Craiova au venit în centrul orașului cu un autocar descoperit, cu cele două trofee, în scandările entuziasmate ale fanilor. Universitatea Craiova a devenit noua campioană a României, duminică seară, după 35 de ani de așteptare.

În „finala” Superligii, a spulberat-o, chiar în Bănie, pe „U” Cluj, cu scorul de 5-0. Au înscris: David Matei 3′, Assad Al Hamlawi 8’/48′, Mekvabishvili 59′, Băsceanu 73′. Ardelenii au jucat o repriză cu un om în minus, pe „Ion Oblemenco”, după ce Mendy a primit în minutul 43 al doilea cartonaș galben.

Oltenii au obținut eventul după ce miercuri, la Sibiu, s-a impus în finala Cupei României, cu 6-5 – la loviturile de departajare, tot în fața ardelenilor de la „U” Cluj.

Reporterii ProSport sunt prezenți în Piața „Mihai Viteazul” din oraș, unde fiesta este în plină desfășurare, iar mii de suporteri îi felicită pe jucătorii antrenați de portughezul Filipe Coelho.

Duminică, sărbătoarea oltenilor a început imediat după ultimul fluier al meciului cu U Cluj, când spectatorii care au luat cu asalt arena din Bănie au început să scandeze „Campionii, campionii!” alături de jucători, care ulterior au urcat în peluză, pentru a petrece în compania fanilor și pentru a le prezenta cele două trofee cucerite în acest sezon.

Componenții echipei și-au primit medaliile de campioni din partea președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, Gino Iorgulescu, dar și trofeul de câștigători ai Superligii. Apoi, a urmat o petrecere a jucătorilor într-un club din Craiova, care a durat până în zori.

Autorul mai recomandă:

Ponta felicită Universitatea Craiova și Interul lui Chivu: „Respect „Campioanei unei mari iubiri”/Felicitări, Cristi Chivu, pentru primul titlu”

Alex Chipciu, de neoprit după ce Universitatea Craiova a spulberat „U” Cluj în „finala” campionatului: „Să nu mă mai chemați! Tragi de om și acum…”

Claudiu Manda vorbește de o „seară istorică în Bănie” după ce Universitatea Craiova a devenit campioana României: „Felicitări, leilor!”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Ciucu: PSD să vină şi să spună: ne e frică să guvernăm sau vrem să guvernăm, dar nu reuşim să formăm o majoritate. Ok, să vedem ce soluţii căutăm...

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu exclude orice colaborae cu PSD, nu doar cu un PSD condus de Sorin Grindeanu, el susţinând că ”PSD-ismul este o...

Imagini emoționante din Craiova: Zeci de mii de oameni au sărbătorit titlul la fotbal cântând vechiul imn al Științei Craiova

Zeci de mii de suporteri ai sărbătorit, luni, în Craiova, câștigarea titlului de campioană de către echipa din Bănie după o pauză de 25...

Imagini emoționante din Craiova: Zeci de mii de oameni au sărbătorit titlul la fotbal cântând vechiul imn al Științei Craiova

Zeci de mii de suporteri ai sărbătorit, luni, în Craiova, câștigarea titlului de campioană de către echipa din Bănie după o pauză de 25...

ULTIMA ORĂ