Călin Georgescu: „Avem nevoie de un program pentru românii care lucrează în afara țării. Sunt aproape 9 milioane de oameni”

Într-o ediție transmisă live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Călin Georgescu a vorbit despre programul său de guvernare și importanța care trebuie acordată românilor din diaspora. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.

Cu privire la programul său de guvernare, Călin Georgescu a pus accentul pe diaspora. Dat fiind numărul enorm de români aflați în afara granițelor, Georgescu susține că este esențial să avem politici speciale adresate acestora. Invitatul îi numește pe cei din diaspora „motorul țării”, sugerând metaforic că sunt cei care trimit sume importante de bani înapoi în țară.

„Este vorba de un nou program pentru românii care lucrează în afara granițelor țării și vorbim de aproape nouă milioane. Sunt esența renașterii țării. Și asta înseamnă democrație participativă economică. Și vreau să mă opresc 30 de secunde pe acest subiect care, tot timpul, a fost dat la o parte de 35 de ani.”

De asemenea, un alt punct al programului său de guvernare, spune Călin Georgescu, este democrația participativă. Acesta aduce aminte de vechile practici politice în care oamenilor li se ofereau ulei și zahăr. El consideră că acest tip de gest este unul umilitor pentru cetățeni. Susține că singura cale corectă este ca românii să poată participa direct la guvernarea statului.

„Democrație participativă înseamnă că toată lumea participă la binele cetății în fiecare zi. Întrebi poporul și ești cu poporul tău în fiecare zi. Nu îl chinui la patru ani și îi dai zahăr și ulei. Asta a fost o jignire și o umilire. Noi suntem într-o perioadă crucială ca țară. Și asta sper să se înțeleagă.”

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Procesul românilor acuzaţi că au înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului a început la Londra. Ce au declarat procurorii în instanţă

Mai mulţi români, acţionând în echipă ca intermediari ai guvernului iranian, au comis un atac cu cuţitul asupra unui jurnalist care lucrează pentru o...

Prim-viceguvernator al BNR, avertisment: Plătim dobânzi de 1 miliard de euro pe lună. „De ce România nu-și mai poate permite luxul creșterii fără reformă” 

România e prinsă într-o matematică nemiloasă, care nu scutește nicio țară din lume. Datoria publică guvernamentală a crescut de la 413 miliarde lei în...

Noua cale de acces pentru GREENFIELD Băneasa reduce cu până la 50% traficul de pe Aleea Teișani și descongestionează breteaua dintre DN1 și Șoseaua de Centură

Nordul Bucureștiului este una dintre zonele în care dezvoltarea orașului se vede cel mai clar. Aici se întâlnesc cartiere rezidențiale, centre comerciale şi de...

ULTIMA ORĂ