Care era mâncarea preferată a lui Ivan Patzaichin. Dezvăluirile lui Tanti Lucica de la Mila 23 despre marele sportiv

La Mila 23, Patzaichin nu era doar campionul olimpic, omul cu pagaia ruptă și cu medaliile care au dus România pe cele mai înalte podiumuri ale lumii. Era „Ivan”, omul care se întorcea acasă, stătea la masă cu ai lui și cerea mâncare simplă, de Deltă, așa cum o știa din copilărie.

„Ivan când venea acasă, eu încercam să-l primesc cu ce era mai bun. Deși pentru el era cel mai plăcut un caras prăjit, să fie mare, și el îl denumea șoșon. Zicea: «Vreau și eu un șoșon prăjit»”, povestește Tanti Lucica.

Într-un dialog purtat chiar în gospodăria de la Mila 23, acolo unde turiștii ajung astăzi să mănânce ciorbă de pește, pește prăjit, mămăliguță, mujdei și ardei iute, Tanti Lucica a vorbit despre gusturile simple ale lui Ivan Patzaichin și despre felul în care marele sportiv se raporta la locul natal.

„Caras mânca cel mai des. Caras mare, să fie prăjit întreg, așa, la foc mai domol”, a spus ea, întrebată ce mânca Ivan cel mai des atunci când ajungea acasă.

Explicația poreclei date peștelui vine tot de la Tanti Lucica: „De ce îi zicea șoșon? Că era mare, cât un șoșon”.

Nu doar peștele îi plăcea lui Ivan Patzaichin. Tanti Lucica spune că sportivul avea și o slăbiciune pentru plăcinta de dovleac, dar nu neapărat pentru plăcintă în sine, ci pentru partea cea mai dulce a ei.

„Îi plăcea plăcinta de dovleac, dar de fapt nu toată plăcinta, ci caramelul care se scurgea din ea. Eu vă spun micile secrete ale lui Ioan”, a povestit ea.

„Ciorbă fără cap n-are nicio valoare”

În gospodăria Lucicăi Buhaev în PGL-ul La Lucica – Mila23 rețetele păstrează gustul Deltei și al familiilor din Mila 23. Una dintre regulile de la care gazda nu se abate este felul în care se face ciorba de pește.

„O să mâncați ciorbă de pește, dar făcută așa, cu tot cu capul de la pește, că toată lumea evită să pună în ciorbă. Că vin musafirii, de ce să le punem capete? Ciorbă fără cap n-are nicio valoare”, ne-a spus Lucica.

Ea explică faptul că, în Mila 23, fiecare gospodărie are propriul stil, chiar dacă preparatul poartă același nume.

„Fiecare, și în Mila 23, dacă te duci la fiecare gospodărie, fiecare gătește cumva altfel, îi dă propriul gust la ciorbă. Astăzi o să mâncați ciorbă de la Lucica și un pește prăjit cu mămăliguță, cu mujdei, cu ardei iute și așa mai departe”, ne-a spus ea.

Această simplitate a mesei, așezată în jurul peștelui proaspăt și al rețetelor de familie, este exact ceea ce Ivan Patzaichin voia să fie redescoperit de cei care vin în Deltă: gustul local, făcut în gospodărie, nu mâncarea uniformă, ruptă de loc.

Ultima masă la Mila 23

Tanti Lucica își amintește și ultima vizită a lui Ivan Patzaichin la Mila 23. Spune că sportivul a fost acolo în luna mai, înainte ca starea lui de sănătate să se deterioreze.

Întrebată ce a mâncat Ivan Patzaichin ultima dată când a fost la ea, gazda își amintește limpede momentul. I se pregătise o masă mai ușoară, adaptată stării lui de sănătate: somn la grătar și cartofi fierți. Ivan însă nu a vrut să fie tratat altfel decât ceilalți.

„I-am făcut lui somn la grătar, i-am făcut cartofi fierți separat și stătea la masa de acolo și a zis: «Mie să nu îmi dai mâncarea asta, mie să îmi dai ca la toată lumea. Nu te lua după ei, mie îmi aduci mâncarea care e la toată lumea»”, a povestit Tanti Lucica.

A fost, spune ea, un gest care îl descrie foarte bine. Ivan nu voia milă și nu voia să fie pus deoparte.

În amintirea celor apropiați, Ivan Patzaichin a rămas un om discret, puternic, care nu voia să își îngrijoreze familia și prietenii.

De la masa lui Ivan la primul punct gastronomic local

Povestea mesei din gospodăria Tanti Lucicăi nu este doar o amintire de familie. Din aceste întâlniri, din discuțiile de pe terasă și din mesele cu pește prăjit, a pornit una dintre cele mai importante idei de turism rural din România: punctul gastronomic local.

Lucica Buhaev spune că totul s-a legat de discuțiile lui Ivan Patzaichin cu Teodor Frolu, pe care ea îl numește simplu Doru.

„Mâncând cu Doru, Doru care întotdeauna are scântei de idei și așa mai departe, ajungând la București, s-au gândit ei că ar fi trebuit să se numească Pește ca la Mila 23. Apoi s-au gândit că limitează cumva toată zona doar la Mila 23. Și ne-am hotărât să se denumească toată chestia asta cu mâncarea puncte de gastronomie locală, ca să răspândim cumva în toată țara ideea de punct de gastronomie locală, pentru că avem o țară frumoasă, fiecare cu mâncarea și specificul ei”, a povestit ea.

Reprezentanții Muzeului Ivan Patzaichin spun, la rândul lor, că ideea s-a născut chiar în gospodăria de lângă muzeu, locul unde Ivan venea des să mănânce, să stea pe terasă și să discute cu oamenii din asociație despre ce se poate face pentru comunitățile din Deltă.

„Ivan venea deseori aici să mănânce, stătea la ei pe terasă, stătea la o poveste, se strângeau toți cei din asociație și povesteau ce ar putea să facă pentru a aduce ceva diferit comunităților din Deltă”, spun reprezentanților muzeului. Potrivit acestora, într-un asemenea context, „peste un pește prăjit”, Ivan ar fi vorbit despre faptul că în Deltă există mult mai multe feluri de mâncare decât cele servite de obicei turiștilor.

„Ivan vorbea despre faptul că sunt atât de multe feluri de mâncare și voi serviți doar pește prăjit, când tu faci bine și de asta, și de asta, și de asta. Și de acolo se spune ideea: ce ar fi ca fiecare gospodărie să poată să își setească toate rețetele lor tradiționale, pe care le fac de obicei doar ei, pentru ei, în familie”, au explicat reprezentanții muzeului.

În timp, ideea plecată de la Mila 23 a primit formă legală. Legea nr. 412/2023 definește punctul gastronomic local drept o unitate de valorificare a producției primare locale, aflată într-o localitate rurală, unde se prepară și se servesc produse alimentare după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru cel mult 15 persoane simultan.

Pentru Tanti Lucica, faptul că ideea s-a răspândit în toată țara este motiv de mândrie.

Mila 23, casa la care Ivan se întorcea mereu

Mila 23 nu este doar satul natal al lui Ivan Patzaichin. Este locul care i-a format copilăria, felul de a privi apa, barca, peștele, comunitatea și natura. Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949, la Mila 23, în familia lui Vicol și a Alexandrei Patzaichin.

De acolo a plecat spre sportul mare, dar tot acolo s-a întors cu proiecte pentru comunitate. În peste 17 ani de sport de performanță, Ivan Patzaichin a participat la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice și a câștigat șapte medalii olimpice, patru de aur și trei de argint. A obținut, de asemenea, 22 de medalii la Campionatele Mondiale, dintre care opt de aur.

„Ideile lui Ivan încă nu sunt toate puse în practică, încă mai lucrăm, încă mai sunt idei”, spune Tanti Lucica. „Doru este capul care gândește și dezvoltă toate ideile. Doru este Teodor Frolu, despre care v-am povestit la un moment dat. Eu spun Doru pentru că așa m-am obișnuit. Mi-e greu să-i spun Teodor, în viața mea nu i-am spus așa.”

Muzeul ridicat pe locul casei părinților

Astăzi, în Mila 23, memoria lui Ivan Patzaichin este păstrată și prin Muzeul Ivan Patzaichin – Centru de Inovare Comunitară, construit pe locul casei părinților săi. Muzeul a fost gândit ca un centru cultural modern, dedicat atât realizărilor lui Ivan Patzaichin, cât și culturii lipovenilor din Mila 23 și biodiversității Deltei Dunării.

Reprezentanții muzeului au povestit că, în curtea actuală, se afla a doua casă părintească a lui Ivan. Prima fusese afectată de inundațiile din 1970, iar familia s-a mutat într-un loc ceva mai ridicat.

„Aici, să știți, în această curte, era a doua casă părintească a lui Ivan. A doua, nu prima. Nu că avea el multe case, ci pentru că acea casă inițială, cea în care s-a născut Ivan, din păcate, în 1970 au fost afectată de niște inundații foarte mari”, au explicat reprezentanții muzeului.

Când Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 a preluat spațiul, acolo mai exista doar o căsuță părăginită, spun reprezentanții muzeului. „Tot ceea ce vedeți am construit de la zero. Și am deschis acest muzeu în 2024”, au explicat aceștia.

Muzeul a fost deschis oficial pe 23 mai 2024, iar începând cu 24 mai 2024 a devenit vizitabil publicului.

„Un muzeu după chipul și asemănarea lui Ivan”

Muzeul nu este gândit ca un simplu spațiu de expunere. Are un turn-observator de 18 metri, construit din materiale naturale, care îndeplinește o dublă funcție: spațiu memorial și punct de observație asupra naturii din jurul satului Mila 23. Povestea lui Ivan Patzaichin se desfășoară pe cele șase niveluri ale turnului, de la copilăria în Deltă până la cariera sportivă, anii de antrenorat și perioada de antreprenor social.

Reprezentanții muzeului spun că locul a fost făcut „după chipul și asemănarea lui Ivan”.

„Ne place să spunem că am făcut un muzeu după chipul și asemănarea lui Ivan. Adică la mare înălțime, cu deschidere spre natură și cu un pic de invitație spre mișcare, că așa este foarte frumos pentru un sportiv”, au spus aceștia.

În muzeu se află unele dintre cele mai importante medalii și distincții ale lui Ivan Patzaichin. Reprezentanții locului spun însă că nu sunt toate, pentru că nici marele sportiv nu le mai avea pe toate.

„Avem majoritatea marilor medalii ale lui Ivan. Nu toate. M-a întrebat cineva câte medalii a avut Ivan și adevărul este că nici el nu prea mai știa câte medalii a avut, pentru că de-a lungul timpului Ivan venea de la câte o competiție mai puțin relevantă pentru el, să o zicem așa. Nu era o Olimpiadă, nu era un Mondial. Se mai întâlnea cu un prieten și îi mai oferea câte o medalie”, au povestit reprezentanții muzeului.

Tot acolo este păstrată și celebra pagaie ruptă de la München 1972, episod devenit simbol al voinței lui Ivan Patzaichin.

Moștenirea lui Ivan: gastronomie, comunitate, Deltă

Moștenirea lui Ivan Patzaichin nu se oprește la sport. În ultimul deceniu de viață, el a fost implicat în proiecte prin care încerca să dea ceva înapoi locului din care plecase. Muzeul descrie acest spațiu drept un centru de inovare comunitară, care pune împreună educația, cultura locală, tradițiile lipovenești, biodiversitatea și dezvoltarea durabilă.

În jurul muzeului s-au dezvoltat și alte proiecte: aplicația „Delta lui Ivan”, trasee turistice, inițiative de digitalizare, proiecte de telemedicină, educație digitală în școlile din Deltă, monitorizare de mediu și evenimente locale.