Google a creat un scut de protecție pentru Oana Gheorghiu după scandalul generat de acuzațiile de trafic de influență care i-au fost aduse în urma dezvăluirilor Gândul.
Ziarul a arătat că vicepremierul, acum demis, Oana Gheorghiu, a trimis emailuri la instituții cheie din statul român pe care le întreba dacă sunt interesate de produsele gigantului german Schwarz, iar dezvăluirea a produs un cutremur în România. Subiectul a ajuns peste tot și e generat dezbateri aprinse, mai puțin pe platformele Google, care continuă să cenzureze presa critică la adresa Guvernului Bolojan.
Preia, în schimb, articolele de la publicațiile prietene cu guvernul Bolojan și ONG-urile. Gigantul tech, cu poziție dominantă pe piața din România, se grăbește să preia articolele laudative la adresa Oanei Gheorghiu și ONG-urilor. Gândul publică cifre confidențiale în sprijinul afirmațiilor.
Google face scut în jurul Oanei Gheorghiu
Articolul din Gândul a avut un impact uriaș. Din traficul organic de pe site a generat câteva zeci de mii de vizualizări, dar dezvăluirea a ajuns la milioane de români. Subiectul este dezbătut și astăzi, la o săptămână de la lansare și prin intremediul social media, televiziunilor și site-urilor. Cifrele vorbesc de la sine: interesul public pentru subiect a fost la cele mai ridicate niveluri.
Nu și pentru Google. Articolul în sine nu a fost preluat de platforma tech și doar dintr-o greșeală a generat 418 vizualizări din această sursă, așa cum se poate observa în captura de mai jos a cifrelor interne Gândul.
surse de trafic pentru articolul: https://www.gandul.ro/dezvaluiri/trafic-de-influenta-in-guvernul-bolojan-vicepremierul-oana-gheorghiu-apeluri-catre-institutii-ale-statului-si-catre-un-serviciu-secret-pentru-grupul-german-din-care-face-parte-si-kaufland-care-a-do-20890092
Interesul uriaș pentru subiect a forțat și presa prietenă guvernului Bolojan și ONG-urilor să preia informațiile.
Până și G4Media, publicație cunoscută ca fiind apărătoare a Oanei Gheorghiu și a ONG-urilor, nu a mai putut ignora subiectul și l-a preluat, însă abia a treia zi.
Este o tactică bine cunoscută în comunicarea de stil vechi: un subiect ignorat nu există.
Cu toate acestea, în noua lume a comunicării, un subiect de o asemenea anvergură nu poate fi îngropat, pentru că este rostogolit incontrolabil pe rețelele sociale, pe WhatsApp etc.
Google preferă articolele laudative pentru Oana Gheorghiu
Din datele pe care le avem la dispoziție, am observat că Google preia totuși anumite articole cu subiectul Oana Gheorghiu sau ONG-uri. Așa că ziarul a pus la cale un experiment: Am publicat un articol „de promovare” la adresa Oanei Gheorghiu, vicepremier al Guvernului Bolojan, acum demis. Pe site, din surse organice, articolul nu a prezentat aproape niciun interes: circa 800 de vizualizări. Supriza a fost că materialul a fost preluat în câteva zeci de minute de Google și a generat 20.000 de vizualizări din această sursă. Culmea, subiectul era similar: de ce l-a demis Oana Gheorghiu pe șeful ADR, doar că era numai perspectiva vicepremierului de la vremea respectivă.
surse de trafic pentru: https://www.gandul.ro/actualitate/oana-gheorghiu-explica-demiterea-sefului-autoritatii-pentru-digitalizarea-romaniei-deficiente-manageriale-grave-care-pun-in-pericol-fonduri-europene-20881110
Google are păreri bune despre Oana Gheorghiu și Ilie Bolojan
Un alt experiment Gândul a fost să întrebe Gemini, AI-ul Google, ce păreri are despre vicepremier și premier, acum demiși de Parlament. Fără să ezite, AI-ul a spus numai lucruri de bine.
„Taraba Google” face legea în lumea presei online din România. Decide ce produs ajunge la o parte din public și ce produs nu ajunge. Poate decide să înjumătățească brusc traficul și deci veniturile unui ziar, cu zeci de jurnaliști care își fac meseria în mod cinstit și în interesul publicului. Criteriile nu sunt obiective și nu sunt transparente, așa cum poate să confirme orice publisher din România. Și ne întrebăm: Google, un actor străin, când controlează în mod opac diseminarea informațiilor din România, este o amenințare la securitatea națională?
AUTORUL RECOMANDĂ:
MAI MULT GANDUL.RO





