Irina Munteanu (Veolia): Olimpiada “Natura dintre Ape” a început în Bucureşti-Ilfov, avem creştere de 40% a numărului de elevi înscrişi / Ne dezvoltăm şi la nivel naţional / Ne dorim ca aceşti copii să înţeleagă ce înseamnă biodiversitatea

Olimpiada ”Natura dintre Ape” a început în Bucureşti şi apoi s-a dezvoltat la nivel naţional, înregistrându-se o creştere cu 40% a numărului de elevi înscrişi de la un an sau altul, afirmă Irina Munteanu, director general adjunct Veolia, precizând că obiectivul este ca aceşti copii să înţeleagă ce înseamnă biodiversitatea pentru a ajunge adulţi responsabili faţă de rezursele naturale.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Fostul şef al ADR, Dragoş Vlad, plângere penală la DNA, acuză presiuni repetate, în vederea încălcării unor prevederi legale în domeniul achiziţiilor publice / Vizaţi, vicepremierul Oana Gheorghiu şi...

Fostul şef al Autorităţii pentru Digitalizarea României, Dragoş Vlad, a depus o plângere penală la DNA, în care acuză presiuni repetate, în vederea încălcării...

Guardiola, furios pe modul în care informaţiile privind plecarea sa de la Manchester City au apărut în presă

Presa engleză a dezvăluit plecarea sa de la Manchester City la sfârşitul sezonului, iar Pep Guardiola ar fi fost foarte nemulţumit de modul în...

Un medic al OMS avertizează că epidemia de Ebola s-ar putea răspândi mai repede decât se credea inițial

Un bărbat din provincia Ituri, situată în nord-estul Republicii Democrate Congo, epicentrul epidemiei, a declarat că persoanele infectate mor „foarte repede” și a adăugat:...

ULTIMA ORĂ