Se împlinesc 7 ani de când Zelenski a devenit președinte. Cum a evoluat de la un actor de comedie la un lider global

În urmă cu 7 ani, Volodimir Zelenski a devenit președintele Ucrainei. Inaugurarea sa a avut loc pe 20 mai 2019. În acel an, actorul de comedie Volodimir Zelenski a reușit o victorie zdrobitoare în alegerile prezidențiale din Ucraina. El a obținut peste 73% din voturi, în timp ce fostul președinte, Petro Poroșenko, nu a avut decât 24%.

„Nu vă voi dezamăgi niciodată”, le-a spus Zelenski susținătorilor care sărbătoreau victoria.

Atunci, victoria sa a fost primită cu rezervă de rușii care îi susțineau pe separatiștii din estul Ucrainei. După alegerile din 2019, autoritățile ruse au trimis mesaje în care îi cereau lui Zelenski să dea dovadă de „judecată sănătoasă”, „onestitate” și „pragmatism”, astfel încât relațiile să se poată îmbunătăți. Ulterior, după izbucnirea războiului, Zelenski a devenit cel mai înverșunat adversar al conducerii de la Moscova.

Cine este Volodimir Zelenski?

Actorul Volodimir Zelenski a devenit cunoscut deoarece a jucat în serialul de televiziune „Slujitorul poporului”, în care personajul său devine accidental președintele Ucrainei. El joacă rolul unui profesor care este ales după ce mesajele sale acide împotriva corupției devin virale pe rețelele de socializare.

În viața reală, Zelenski a candidat fiind susținut de un partid politic cu același nume ca serialul de comedie. Fără experiență politică, campania lui Zelenski s-a concentrat pe diferența sa față de ceilalți candidați, mai degrabă decât pe idei politice concrete.

Mandat prelungit

Mandatul lui Zelenski trebuia să se încheie în 2025. Totuși, alegerile prezidențiale din Ucraina au fost amânate, în țară fiind impusă legea marțială. Volodimir Zelenski a fost întrebat frecvent despre alegeri și a răspuns de fiecare dată că un scrutin nu poate fi organizat în timp de război.

În ciuda conflictului îndelungat cu rușii și a scandalurilor de corupție din ultimii ani din țară, fostul actor de comedie, acum un lider global, se bucură de susținerea unei părți importante a poporului ucrainean.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Bruxelles-ul acceptă „pactul comercial” cu Trump după luni de tensiuni economice. UE a evitat în ultimul moment un nou război comercial cu SUA

Uniunea Europeană a ajuns la un acord pentru implementarea pactului comercial negociat cu președintele Donald Trump, evitând noi tarife americane asupra produselor europene. Compromisul...

Cine erau adolescenții care au atacat moscheea din California: ancheta FBI scoate la iveală detalii șocante

Potrivit autorităților, atacatorii – Cain Clark, în vârstă de 17 ani, și Caleb Vazquez, de 18 ani – s-au cunoscut online și împărtășeau convingeri...

Percheziții de amploare în șase județe din România: milioane de țigări de contrabandă și pastile trimise în Finlanda

Procurorii DIICOT și polițiștii au desfășurat percheziții de amploare în șase județe din țară, într-un dosar care vizează o grupare suspectată de contrabandă cu...

ULTIMA ORĂ