Dacia renunță la investiții de extindere a fabricii din Mioveni și sunt anunțate schimbări strategice în finanțele companiei. În cursul zilei de miercuri, 20 mai 2026, șeful companiei, Mihai Bordeanu, va purta discuții cu Ilie Bolojan despre perspectiva pieței auto, precum și despre investițiile industriale și consolidarea producției din România în contextul noilor provocări economice și tehnologice.
Automobile Dacia SA, care operează fabrica din Argeș și subsidiare în Titu și București, a încheiat anul 2025 cu o cifră de afaceri de 29,9 miliarde de lei, cu 7,6% peste nivelul din anul anterior. Potrivit directorului financiar Aurelia Leoveanu, rezultatele confirmă consolidarea performanței financiare, în pofida unui context economic marcat de incertitudini.
Creșterea rezultatelor Dacia a fost susținută de un mix de produse cu valoare mai ridicată, odată cu lansarea modelului Bigster și transferul în Maroc al modelelor mai ieftine. Astfel, profitul net a urcat la 629 milioane de lei, cu peste 10% față de 2024, iar profitul operațional a atins 845 milioane de lei, în creștere cu circa 9%. Conducerea companiei a decis ca aproape întregul profit să fie distribuit acționarilor.
„Un indicator relevant este și rentabilitatea, care s-a îmbunătățit semnificativ, de la 21,17% în 2024 la 24,46% în 2025”, spune Aurelia Leoveanu, potrivit Profit.ro.
Anul 2025 – un an marcat de un context economic dificil
CFO-ul Dacia, Aurelia Leoveanu, afirmă că anul 2025 a fost marcat de un context economic dificil, cu inflație ridicată și costuri mari ale energiei, care au afectat atât cheltuielile operaționale, cât și cererea de consum. A readus în atenție și impactul programului Rabla.
„Contextul economic al anului 2025 a fost unul dificil și a exercitat presiuni constante asupra mediului de afaceri.
România s-a confruntat cu cea mai ridicată rată a inflației din Uniunea Europeană, ceea ce a afectat atât costurile operaționale, cât și comportamentul de consum.
În același timp, costurile energiei au rămas printre cele mai ridicate din Europa, impactând în mod direct companiile din industrie, inclusiv sectorul auto, unde consumul energetic este semnificativ.
Programul Rabla, esențial pentru stimularea vânzărilor, a avut un start întârziat și un buget limitat, ceea ce a generat un fenomen de așteptare în rândul clienților. Acest lucru a dus la amânarea deciziilor de achiziție și la o evoluție neuniformă a pieței pe parcursul anului”, a precizat CFO-ul Dacia.
Ce spune despre orientarea strategică a afacerii Dacia
„Această evoluție se explică în primul rând prin schimbarea structurii de producție și prin orientarea către modele cu marje mai ridicate. În 2025, producția s-a concentrat în principal pe Duster și Bigster, două modele care generează o valoare adăugată superioară. Bigster, aflat la primul an complet de fabricație, a avut un rol determinant.
Cu peste 100.000 de unități produse, acest model a contribuit semnificativ la creșterea valorii medii per vehicul. Este, de altfel, cel mai avansat și mai bine echipat model din istoria Dacia, ceea ce îl poziționează într-un segment superior, cu impact pozitiv asupra marjelor”, spune Aurelia Leoveanu.
Maturizarea gamei și orientarea către modele mai bine echipate și cu valoare adăugată mai mare au consolidat competitivitatea uzinei de la Mioveni și au susținut rezultatele financiare. În paralel, compania și-a optimizat costurile prin ajustarea investițiilor și a structurii organizaționale.
Reprezentanții spun că Dacia rămâne un pilon al economiei românești, contribuind cu 5,4% la exporturile țării și susținând, prin rețeaua de furnizori și parteneri, un amplu ecosistem industrial și numeroase locuri de muncă. Aurelia Leoveanu afirmă că renunțarea la extinderea capacității de producție este o decizie strategică importantă pentru companie.
„Această decizie reflectă o schimbare de perspectivă la nivelul industriei auto și al Grupului Renault.
Proiectul de extindere a fost conceput într-un context diferit, în care creșterea volumelor era obiectivul principal. În prezent, accentul este pus pe eficiență, flexibilitate și optimizarea utilizării resurselor.
Prin urmare, investițiile sunt direcționate către proiecte care susțin competitivitatea pe termen lung – dezvoltarea de modele noi, modernizarea proceselor și integrarea tehnologiilor emergente. Decizia a implicat și unele ajustări financiare, inclusiv constituirea unor provizioane, însă este pe deplin justificată de evoluția pieței și de noua strategie industrială”, spune directorul financiar al Dacia.
Autorul recomandă:
- Striker, noul model de la Dacia, surprins în trafic pe o autostradă din România. Imaginile din timpul testelor arată un stadiu avansat de dezvoltare
- Vânzările Dacia au scăzut drastic în România. „Piața românească este deprimată din cauza amânării Rabla și din cauza crizei”
- Reacția presei din Ungaria după ce vânzările Dacia s-au prăbușit în România. „Ce se întâmplă în țara vecină e teribil”
- Presa din Ungaria trage un semnal de alarmă. Dacia, într-o situație extrem de gravă: România nu mai poate produce noile modele de mașini
- Dacia Sandero își menține poziția de lider în Spania, dar un hibrid ieftin pune Toyota în alertă
Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ
MAI MULT GANDUL.RO




