Criza politică a fost una din temele puse pe tapet de Adrian Năstase în dialogul cu jurnalistul Ionuț Cristache, gazda emisiunii Ai Aflat!. Fostul premier are o opinie favorabilă față de mandatul președintelui, care, în pofida unor neajunsuri, și-a consolidat statutul.
În opinia fostului premier, mai devreme sau mai târziu, președintele va trebui să ia o decizie radicală și să convoace alegeri anticipate.
Nicușor Dan nu mai poate evita anticipatele
Fosta șefă a DIICOT s-a pensionat. Nicușor Dan a semnat deja decretul. Ce alt magistrat a fost eliberat din funcție
„ La un moment dat, Nicușor Dan va trebui să aleagă între un premier și alegeri anticipate, care nu cred că îi vor conveni foarte mult. Va fi expus la o criză economică îndelungată (…) Anticipate înseamnă un an sau cel puțin 6 luni petrecute într-o stare de criză și cu un guvern care va fi supus unor scandaluri permanente, așa cum vedem. Deci nu cred că Nicușor Dan are interesul ăsta. El va trebui să taie nodul gordian. Nodul gordian îl poți tăia revenind la Constituție, uitându-te la spiritul constituției și desemnarea unui premier care să facă ce încearcă el să facă acum, să-i strângă pe toți la Cotroceni, la gura sobei, copii, hai să facem un guvern. Nu merge așa”.
Președintele mediator
Politicianul apreciază că actualul șef de stat are o prestație mai curând favorabilă, deși este marcată de anumite deficiențe. Iar felul cum gestionează actuala criză politică i-a întărit influența, prin postura de președinte mediator.
„Eu cred că i-a întărit statutul. Încercarea lui, chiar dacă nu a dat rezultate, a fost văzută de mulți ca fiind meritorie. Așa cum a fost și discursul respectiv, și distanțarea de guvern. O încercare de a intra în pantofii de președinte mediator. Practic, el asta a încercat să facă. E diferență între bune oficii și mediere.
Vizionați integral emisiunea:
AUTORUL RECOMANDĂ
MAI MULT GANDUL.RO





