Cocaină vândută într-o vulcanizare din Iaşi. Care era prețul la care putea fi cumpărat drogul de mare risc

Cinci persoane cu vârstele între 38 şi 50 de ani, suspectate că ar fi procurat, deţinut şi vândut cocaină, cu 500 de lei pentru un gram, unor clienţi din municipiul Iaşi, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, sub acuzaţia de trafic de droguri de mare risc. Potrivit anchetatorilor, unul dintre arestaţi folosea o vulcanizare din oraş pe care o administra şi care era folosită ca paravan pentru ascunderea activităţilor ilicite, poliţiştii descoperind în incinta acesteia mai multe droguri.

MAI MULT DIGI 24

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

SUA salută progresul UE privind acordul comercial, dar cer eliminarea barierelor netarifare europene

Reprezentantul pentru Comerţ al Statelor Unite a salutat miercuri acordul provizoriu al Uniunii Europene privind eliminarea taxelor vamale pentru bunurile americane, însă a avertizat...

Gest fără precedent: Putin a anulat conferința de presă la plecarea din China. Xi i-a refuzat un ajutor vital pentru Rusia

Preşedintele rus Vladimir Putin a părăsit miercuri China după ce a anulat conferinţa de presă pe care o susţine de obicei după o vizită...

Putin nu a ajuns la un acord cu Xi pentru proiectul major dorit Rusia și și-a anulat conferința de la finalul vizitei în China

Președintele rus Vladimir Putin a încheiat summitul cu omologul său chinez, Xi Jinping, fără să ajungă la un acord pentru conducta care i-ar permite...

ULTIMA ORĂ