În Vrancea, funcțonarii publici din zeci de primării au declanșat proteste și greve de avertisment încă din iarna anului curent, ca urmare a planurilor de reorganizare inițiate de Guvern.
Sindicatele au intentat procese la nivel național și local. Dacă judecătorii vor da dreptate definitiv celor disponibilizați, aceștia se vor putea întoarce pe posturi și vor trebui să primească salariile retroactiv.
Ca reacție, după decizia Tribunalului Covasna, Ilie Bolojan a declarat: „acest act administrativ a fost atacat de către cei care țin să blocheze toate aceste măsuri și, sigur, că instanța l-a suspendat. Aș putea să spun că a fost o decizie de a comunica aceste plafoane negândită, care a creat o vulnerabilitate. Soluția pe care am stabilit-o este ca aceste ordine de prefecți să fie anulate în cele 5 județe, să se comunice direct, dar, sigur, că unii pot ataca și comunicările. Asta este problema. Nu poți să te lupți cu o realitate”.