Conducerea ADR i-a făcut plângere penală fostului șef, după ce acesta a fost ieri la DNA să-i denunțe pe Ghoerghiu, Darău și actualul șef ADR

Conducerea ADR i-a făcut plângere penală fostului șef, Dragoș Vlad. Nu mai departe de ieri, Dragoș Vlad fusese la DNA să îi denunțe pe Oana Gheorghiu, Irineu Darău și actualul șef, Giulescu.

 

În continuarea demersurilor inițiate prin emiterea Deciziei președintelui ADR nr. 287/15 mai 2026, prin care a fost dispusă anularea procedurii de achiziție publică inițiate în contextul implementării proiectului ”Platforma Națională de Interoperabilitate”, președintele ADR, dl. Aurel- Cătălin Giulescu a formulat astăzi, 20.05.2026, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înaltea Curte de Casație și Justiție prin care a solicitat cercetarea dlui. Dragoș Cristian- Vlad sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, în scopul aflării adevărului și recuperăii prejudiciului cauzat ADR.
Amintim că Decizia prin care s-a dispus anularea procedurii de achiziție publică s-a fundamentat pe constatarea unei serii de nereguli și abateri flagrante de la cadrul legal aplicabil în domeniul achizițiilor publice. Lansarea procedurii de achiziție publică a fost făcută prematur, fără îndeplinirea condițiilor prevăzute expres de lege, în sensul în care, la data publicării anunțului, respectiv în 10.02.2026, nu exista adoptată o hotărâre a Guvernului privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor de investiții aferente proiectului ”Platforma națională de interoperabilitate – PNI”, act obligatoriu care deschide dreptul legal de a efectua cheltuieli din bugetul public și validează oportunitatea investiției.
Concret, deși Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a solicitat ADR suspendarea procedurilor de achiziție aferente proiectului PNI, dl. Dragoș Cristian- Vlad, la data comiterii faptei președinte ADR, a ignorat atât solicitarea Ministerului, cât și prevederile legale prevăzute expres de Legea 500/2002 privind finanțele publice, normă imperativă care presupune ca, anterior demarării procedurilor de investiție, ”documentaţiile tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii noi şi documentaţiile de avizare a lucrărilor de intervenţii, notele de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente celorlalte categorii de investiţii (…) care se finanţează, potrivit legii, din fonduri publice, se aprobă de către Guvern, pentru valori mai mari de 100 de milioane lei”. Valoarea totală a proiectului ”Platforma Naționala de Interoperabilitate” este de 164.430.871,00 lei, din care valoarea eligibilă nerambursabilă FEDR este de 123.239.785,16 lei, iar valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul național este de 41.191.085,84 lei.
Adițional, președintele ADR, dl. Aurel- Cătălin Giulescu a emis astăzi, 20.05.2026, Decizia cu nr. 294, prin care a dispus reluarea procedurilor necesare pentru ca investiția PNI să se poată realiza, dar cu respectarea cadrului legal și în condiții care să asigure cheltuirea judicioasă a fondurilor publice, concomitent cu asigurarea premiselor necesare pentru implementarea unor soluții corespunzătoare, corelate cu evoluția tehnologică”, a transmis ADR.
MAI MULT GANDUL.RO

Obține biletul gratuit la nZEB Expo 2026 București

Vă invităm la VIP Lounge în cadrul nZEB Expo, cel mai mare eveniment dedicat construcțiilor sustenabile din România, organizat la Romexpo, București între 11-14...

Recomandăm și ...

FOTO Primii turiști polonezi au revenit în Romania după mulți ani, în mod organizat

Turiștii polonezii au ajuns din nou la Constanța cu zboruri directe, după 15 ani de la ultimul program charter operat între Polonia și litoralul...

EXIT din România: Suedezii de la Lindab au finalizat vânzarea afacerii CONFIRMARE

Producătorul suedez de materiale de construcții și soluții de ventilații Lindab a finalizat vânzarea afacerii din România către producătorul slovac de materiale de construcție...

Timiş: Un bărbat de 38 de ani este cercetat după ce a obligat o fată de 17 ani să consume sedative şi apoi a întreţinut relaţii sexuale cu aceasta...

Un bărbat în vârstă de 38 de ani este cercetat de poliţiştii din Timiş, pentru că a întreţinut relaţii sexuale cu o fată de...

ULTIMA ORĂ