Proiectul de la Doiceşti – Bolojan: Mi s-a părut responsabil că, dacă îţi respecţi partenerii, să-i informezi. Aşa cum am făcut eu cu Ambasada SUA. Acest proiect are nişte probleme, ar fi bine să-l analizăm cât se poate de atent

Premierul interimar Ilie Bolojan este de părere că responsabilă pentru eşecul proiectului care viza realizarea mini-reactoarelor nucleare de la Doiceşti este conducerea Nuclearelectrica, pentru că nu s-a asigurat că investiţiile făcute au un rezultat viabil. El arată că sute de milioane de euro au fost investiţi pentru un teren, realizarea unor documente, pentru ca, în final, să se constate că investiţia necesară punerii în practică a proiectului este una uriaşă, iar preţul la care energia nucleară ar fi fost produsă este mai mare decât cel din piaţă. ”Mie mi s-a părut responsabil că, dacă îţi respecţi partenerii, să-i informezi. Aşa cum am făcut eu cu Ambasada Statelor Unite. Acest proiect are nişte probleme, ar fi bine să-l analizăm cât se poate de atent”, adaugă Bolojan.

MAI MULT NEWS.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un fost agent austriac de informaţii, Egisto Ott, condamnat cu privire la spionaj în favoarea Rusiei

Un fost agent austriac de informaţii, Egisto Ott, a fost condamnat miercuri în Austria la peste patru ani de închisoare - cu executare -...

Aston Villa, regină în Liga Europa: Prinţul William: O seară incredibilă! Felicitări enorme tuturor

Prinţul William, care a asistat la Istanbul la finala Ligii Europa, este de părere că pentru Aston Villa a fost o seară incredibilă şi...

SpaceX depune documentele pentru listarea la bursă și ar putea fi evaluată la o sumă record

Documentele financiare arată că SpaceX a înregistrat pierderi din operațiuni de 2,6 miliarde de dolari anul trecut, la venituri de 18,7 miliarde de dolari....

ULTIMA ORĂ