Reacția vicepreședintelui ANCOM după votul din Senat pe legea ONG-urilor: Să vedem cine blochează prin tribunale proiectele critice ale statului

Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a salutat, într-o postare pe rețelele sociale, votul pozitiv din Senat pentru proiectul de transparentizare a finanțării ONG-urilor din România. 

Într-o postare pe Facebook, Pavel Popescu afirmă că susține transparentizarea finanțărilor Organizațiilor Non-Guvernamentale din poziția de „simplu cetățean” și consideră că măsura ar putea clarifica cine se află în spatele acțiunilor prin care sunt contestate în instanță proiecte importante de infrastructură.

„Ca fost parlamentar și Președinte al Comisiei pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, dar și ca simplu cetățean, salut votul pozitiv din Senatul României pentru proiectul de transparentizare a finanțărilor ONG-urilor din România”.

Popescu: Îmi asum că boții cei „buni” îmi vor pune eticheta de „pro-rus”

Vicepreședintele ANCOM a făcut referire și la criticile care ar putea apărea în spațiul public după poziționarea sa. Acesta spune că ar putea primi eticheta de „pro-rus” pentru că susține demersul.

„Desigur, îmi asum acest punct de vedere știind foarte bine că, de data aceasta, boții cei „buni” (sau boții celor „buni”) din social media îmi vor pune și mie eticheta de „pro-rus”. Ar fi o glumă bună, de altfel”.

În finalul postării, Pavel Popescu a subliniat că, dacă proiectul va trece de Camera Deputaților, ar putea deveni publice numele din spatele ONG-urilor care blochează prin tribunale proiectele de infrastructură critică ale statului român.

„Dacă proiectul va trece de Camera Deputaților, sper să vedem, în sfârșit, cu transparență, cine finanțează acele ONG-uri care blochează de ani de zile, prin tribunale, proiectele cruciale de infrastructură critică ale statului român”.

Senatul a votat legea care obligă declararea veniturilor

Senatul a adoptat luni inițiativa legislativă depusă de AUR, care obligă asociațiile, fundațiile și federațiile să declare anual toate sursele de finanțare și veniturile obținute. Proiectul de lege a trecut de Senat cu 75 de voturi „pentru”, 32 „împotriva” și 4 „abțineri”. Proiectul a fost inițiat de 56 de deputați și senatori AUR și a fost depus la Senat pe 26 februarie anul acesta.

Victorie în Parlament pentru transparența banilor din ONG-uri

USR atacă legea ONG-urilor: „Asta nu se cheamă transparență. Se cheamă intimidare”

USR a atacat legea ONG-urilor și i-a îndeamnat pe deputați, parlamentarii care urmează să dea votul decisiv, să respingă inițiativa.

„Nu votați împotriva mamei care donează pentru un copil bolnav. Nu votați pentru a pune România pe lista Rusiei și Belarusului”, au scris reprezentanții formațiunii politice, pe Facebook.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

MAI MULT GANDUL.RO

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Un fost agent austriac de informaţii, Egisto Ott, condamnat cu privire la spionaj în favoarea Rusiei

Un fost agent austriac de informaţii, Egisto Ott, a fost condamnat miercuri în Austria la peste patru ani de închisoare - cu executare -...

Aston Villa, regină în Liga Europa: Prinţul William: O seară incredibilă! Felicitări enorme tuturor

Prinţul William, care a asistat la Istanbul la finala Ligii Europa, este de părere că pentru Aston Villa a fost o seară incredibilă şi...

SpaceX depune documentele pentru listarea la bursă și ar putea fi evaluată la o sumă record

Documentele financiare arată că SpaceX a înregistrat pierderi din operațiuni de 2,6 miliarde de dolari anul trecut, la venituri de 18,7 miliarde de dolari....

ULTIMA ORĂ