Șeful armatei din Cehia spune că Ucraina ar trebui să adere la NATO: Asta este direcția în care ar trebui să ne îndreptăm

Generalul Karel Řehka, șeful Statului Major al Armatei Cehe, a declarat că aderarea Ucrainei la NATO ar trebui să reprezinte următorul „pas logic”.

Într-o declarație pentru POLITICO în marja forumului GLOBSEC, care are loc la Praga, oficialul ceh a subliniat că „Ucraina nu este doar un beneficiar al securității, ci și un furnizor de securitate”.

„Nu spun că este ușor. În cele din urmă, este vorba despre consens politic, dar cred că aceasta este direcția în care ar trebui să ne îndreptăm”, a adăugat el, potrivit sursei citate.

Kievul își dorește să adere atât la NATO, cât și la UE. Cu toate acestea, Ucraina s-a lovit de rezistența Germaniei și a Statelor Unite în privința aderării la Alianța Nord-Atlantică, chiar și sub administrația Biden.

Odată cu revenirea lui Trump la Casa Albă, subiectul a fost scos complet de pe „ordinea de zi”.

Totodată, șeful Statului Major al Armatei Cehe a subliniat, în declarația pentru sursa citată, că țara trebuie să-și majoreze cheltuielile militare la un nivel cu mult peste 2% din PIB, fostul obiectiv al NATO. Bugetul de apărare al țării a fost în centrul unei dispute între președintele ceh Petr Pavel și premierul populist Andrej Babiš.

„Trebuie să depășim [2%], altfel niciuna dintre promisiunile guvernului privind apărarea aeriană sau sprijinirea industriei de apărare nu se va concretiza. Am elaborat planuri de apărare și trebuie să le punem în aplicare”, a mai spus Řehka.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Autoritățile germane au dezvăluit un plan de asasinare a unui politician german. Complotul a fost pus la cale de Iran

Serviciile secrete germane au dezvăluit un presupus plan de asasinare a fostului deputat din partea Partidului Verde, Volker Beck, dar și a mai multor...

Un bărbat a fost atacat de urs în apropiere de Bichigiu, aceeași localitate în care o femeie a fost omorâtă de animal, în urmă cu 2 săptămâni

În cursul zilei de joi, 21 mai 2026, un bărbat a fost atacat de un urs în apropiere de Bichigiu, în județul Bistrița-Năsăud. Este...

Anchete în Irlanda după moartea a două persoane imobilizate de forțele de ordine, inclusiv un român

Cel mai recent caz este cel al lui Yves Sakila, un bărbat de origine congoleză care a murit după ce a fost imobilizat de...

ULTIMA ORĂ