„Ne bucurăm că astăzi avem în sfârșit bugetul AFM aprobat”, a declarat ministrul.
Potrivit acesteia, proiectele mutate de pe PNRR pe AFM vor putea primi finanțările necesare pentru continuarea lucrărilor. Este vorba despre proiecte precum insule ecologice, centre de aport voluntar, platforme pentru gunoi de grajd și investiții în rețele de apă și canalizare.
Ministrul a spus că multe dintre șantiere au continuat lucrările, însă plățile nu puteau fi făcute până la aprobarea bugetului.
„Vorbim de peste 500 de proiecte care se află în această situație și care în sfârșit vor avea resursele necesare”, a afirmat Buzoianu.
Ea a precizat că o parte importantă dintre proiecte ar putea fi finalizate chiar în acest an.
Ministrul Mediului a anunțat și lansarea unui nou program pentru apă și canalizare, cu un buget de 1,5 miliarde de lei.
„Vorbim de un proiect care va ajuta România să nu mai fie în pericol de procedură de infringement”, a declarat Buzoianu.
Potrivit acesteia, România riscă sancțiuni și amenzi de sute de milioane de lei anual dacă investițiile nu sunt realizate.
MAI MULT MEDIAFAX





