În cursul dimineții de joi, 21 mai 2026, un dispozitiv de epilare cu laser a declanșat o alertă cu bombă pe un aeroport din Australia. Aeroportul a fost închis parțial, pentru câteva ore, pentru investigații. Zona a fost izolată, iar la fața locului s-a prezenta o echipă de geniști.
Joi dimineață, o alertă cu bombă a fost declanșată pe un aeroport din Australia, la circa 50 de kilometri sud-vest de Melbourne. Alarma a pornit cu puțin timp înainte de ora 6 dimineața, relatează BBC.
Alerta cu bombă a durat 4 ore
Alarma a fost declanșată, însă, de un colet care a fost considerat suspect și care a fost detectat în timpul controlului de securitate. Zona a fost rapid izolată, iar geniștii au fost chemați la fața locului. Experții au inspectat coletul și au descoperit, în schimb, că alarma a fost declanșată de un dispozitiv de epilare cu laser și o cutie destinată ciocolatei calde. Oamenii legii l-au reținut, pentru scurt timp, pe proprietarul bagajelor. Ulterior, el a fost eliberat, fără să fie aduse acuzații la adresa lui.
Alerta cu bombă a durat 4 ore. Un purtător de cuvânt al aeroportului a declarat că reacția la alarma de securitate „demonstrează vigilența proceselor de control și securitate” și că măsurile de precauție au fost „luate imediat pentru a asigura siguranța pasagerilor, a personalului și a comunității în general”, potrivit sursei citate.
Situația a creat o reală confuzie în rândul, pasagerilor. Un călător a susținut, pentru ABC Radio Melbourne: „Am ajuns la aeroport în jurul orei 7 dimineața și tocmai îl închiseseră. Nimeni nu știa cu adevărat ce se întâmplă. O mulțime de mașini de poliție și alte tipuri de vehicule intrau în aeroport”. Câteva zboruri interne au fost anulate, iar altele au fost amânate.
Autorul recomandă:
- Un pilot dezvăluie ce nu văd niciodată pasagerii în timpul unui zbor. Ce se întâmplă în cabina de pilotaj
- O companie aeriană anunță că își închide baza operațională de pe aeroportul din Salonic. Care este motivul
- Suma colosală pe care a trebuit să o achite un român pe aeroportul din Stuttgart, deși avea bilet
- Care este compania aerienă din Europa cu cele mai multe bagaje pierdute, dar și cine reușește să evite cu succes aceste situații neplăcute
Sursă foto: Shutterstock – imagini cu rol ilustrativ
MAI MULT GANDUL.RO



