Cristiano Ronaldo reușește o dublă și conduce Al Nassr la titlu în Arabia Saudită

Al-Nassr avea nevoie de victorie pentru a încheia sezonul înaintea rivalei Al-Hilal și a deschis scorul în minutul 34, prin Sadio Mané, care a reluat cu capul o centrare din corner a lui João Félix.

Formația gazdă și-a majorat avantajul în minutul 52, când Kingsley Coman a înscris cu un șut plasat de la marginea careului.

Damac a redus diferența șase minute mai târziu, readucând tensiunea în meci, în condițiile în care un eventual pas greșit al lui Al-Nassr, coroborat cu o victorie a lui Al-Hilal (care s-a impus cu 1-0, la Al Fayha), putea schimba configurația luptei pentru titlu.

Ronaldo a restabilit însă rapid diferența de două goluri, în minutul 63, transformând o lovitură liberă trimisă printre jucătorii din zid. Starul portughez și-a trecut în cont dubla în minutul 81, profitând de o minge respinsă în careu și stabilind scorul final, 4-1.

La 41 de ani, Ronaldo a ajuns astfel la 973 de goluri marcate în carieră, apropiindu-se de borna de 1.000 de reușite.

Titlul este primul câștigat de Al-Nassr de la sosirea lui Ronaldo, în decembrie 2022. În precedentele trei sezoane, echipa a terminat de două ori pe locul secund și o dată pe poziția a treia, pierzând totodată patru finale de cupă.

Internaționalul portughez, convocat recent pentru a șasea sa participare la Cupa Mondială, a înscris 102 goluri în patru sezoane la Al-Nassr.

MAI MULT MEDIAFAX

Nicuşor Dan anunţă referendum în justiţie în ianuarie cu întrebarea ””CSM acţionează în interes public sau în interesul unui grup din interiorul sistemului judiciar?”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat duminică, că va iniţia în ianuarie un referendum în rândul corpului magistraţilor, cu o singură întrebare: ”CSM acţionează în...

Recomandăm și ...

Haaland și Ødegaard, liderii Norvegiei la Cupa Mondială 2026: lotul de jucători anunțat de rege

Căpitanul lui Arsenal, Martin Ødegaard, a fost confirmat drept lider al selecționatei nordice. Atacantul lui Manchester City, Erling Haaland, reprezintă principala armă ofensivă a...

Şefa diplomaţiei europene cere încetarea „controlului” şi „izolării” poporului cubanez 

Şefa diplomaţiei europene, Kaja Kallas, a cerut joi încetarea „controlului” şi a „izolării” poporului cubanez, lovit de o profundă criză economică şi aflat sub...

Trump anunţă că ”va încerca” să se ducă la căsătoria fiului său, Donald Trump Jr cu manechinul Bettina Anderson, prevăzută în weekend. ”Nu este momentul potrivit pentru mine. Am...

Preşedintele american Donald Trump a lăsat să planeze îndoiala, joi, în Biroul Oval, când a fost întrebat de presă dacă va fi prezent în...

ULTIMA ORĂ